PARTIDUL SOCIALIŞTILOR NU VA CREA COALIŢIE CU PDM ŞI ESTE GATA SĂ MEARGĂ ÎN ALEGERI ANTICIPATE - PREŞEDINTELE IGOR DODON
Preşedintele Igor Dodon susţine că nu se reuşeşte formarea unei coaliţii de guvernare şi a noului Guvern, iar probabilitatea alegerilor anticipate este tot mai mare. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat jurnaliştilor vineri, după şedinţa Consiliului Republican al Partidului Socialiştilor (PSRM), al cărui lider neformal este el.
Şeful statului a amintit că "socialiştii de la bun început intenţionau să negocieze doar cu forţele de dreapta, cu blocul ACUM".
"În acest timp au avut loc mai multe runde de negocieri, inclusiv neoficiale. Dar, de fapt, deputaţii ACUM nu şi-au schimbat poziţia: nu toţi deputaţii blocului sunt de acord să voteze candidatul PSRM la funcţia de speaker (Zinaida Greceanîi - "I."). Ei sunt categoric împotriva transmiterii a câteva ministere în gestiunea socialiştilor (ministerele apărării, afacerilor interne şi afacerilor externe - "I.") şi, de asemenea, nu este clar dacă ei sunt gata să examineze chestiunea restabilirii împuternicirilor Preşedintelui. Evident că în aceste condiţii nu putem merge într-o coaliţie cu dreapta", a spus Preşedintele.
El a subliniat că în această chestiune "rămâne actuală decizia Consiliului din 12 aprilie".
"Referitor la Partidul Democrat. Noi nu am purtat niciun fel de negocieri cu democraţii. Astăzi, colegii noştri într-adevăr au ascultat propunerile lor, dar numai pentru ca să nu ne acuze că nu ascultăm toate părţile înainte de a merge în anticipate", a spus Dodon.
El a subliniat că "problema coaliţiei cu democraţii niciodată nici măcar nu a fost pusă în discuţie".
"Noi nu am schimbat deciziile din aprilie - fie cooperarea cu cei de dreapta, fie alegeri anticipate. Am făcut tot posibilul. Dar, în situaţia de astăzi, suntem nevoiţi să constatăm că probabilitatea scenariului alegerilor anticipate este foarte mare", a spus Dodon.
El a subliniat că, "dacă evenimentele vor evolua în această direcţie, cetăţenii trebuie să voteze pentru un partid care să obţină de unul singur majoritatea".
"Forţele de dreapta nu au asemenea şanse, democraţii - la fel, chiar şi cu Partidul Şor. Socialiştii au şanse. Dacă vrem să ieşim din această situaţie, votaţi partidul care o poate face, iar acesta este PSRM", a concluzionat Preşedintele.
Publicat de:Аелекс Алекс