PREMIERUL MAIA SANDU L-A ASIGURAT PE EUROCOMISARUL JOHANNES HAHN CĂ NOILE AUTORITĂŢI VOR IMPLEMENTA ACORDUL DE ASOCIERE CU UE
Premierul Maia Sandu l-a asigurat pe Comisarul European pentru Politica de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, Johannes Hahn, că noile autorităţi ale Moldovei vor implementa Acordul de Asociere cu UE. Potrivit agenţiei INFOTAG, acest subiect a fost discutat sâmbătă într-o convorbire telefonică.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, Johannes Hahn a salutat tranziția pașnică a puterii și a felicitat-o pe Maia Sandu cu prilejul învestirii în funcţie. De asemenea, el a subliniat disponibilitatea Uniunii Europene de a colabora cu noul Guvern al RM.
„Susținerea substanțială din partea UE și consilierea poate fi mobilizată rapid, odată ce condițiile sunt îndeplinite și noul Guvern va asigura respectarea statului de drept, pluralitatea media şi va desfăşura reforma judiciară”, a declarat Comisarul European.
Potrivit comunicatului, „Sandu a confirmat angajamentul pentru punerea în aplicare consolidată și consecventă a Acordului de asociere cu zona sa de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare, respectând pe deplin principiile sale fundamentale de respectare a statului de drept și a democrației”.
Maia Sandu l-a invitat pe Comisarul European să vină la Chişinău în viitorul apropiat.
Johannes Hahn a venit la Chişinău pe 3 iunie. În aceeaşi zi, în Moldova se mai aflau vicepremierul Rusiei, Dmitrii Kozak, şi Directorul Oficiului pentru Afaceri Est-Europene al Departamentului de Stat al SUA, Bradley Freden. După vizitele lor au început negocierile pentru crearea coaliţiei de guvernare între blocul de dreapta ACUM şi Partidul Socialiştilor, care au reuşit să aprobe Guvernul.
Publicat de:Аелекс Алекс