CONSILIUL SUPREM DE SECURITATE VA INVESTIGA SCHEMELE DE CONTRABANDĂ CARE AU FUNCŢIONAT ÎN INTERESELE FOSTEI GUVERNĂRI
Consiliul Suprem de Securitate (CSS) începe să investigheze schemele de contrabandă în proporţii deosebit de mari care au funcţionat în interesele fostei guvernări. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a declarat Preşedintele Igor Dodon miercuri, după şedinţa CSS.
„Am discutat aceste chestiuni. Vor fi create grupuri de lucru pentru toate schemele de contrabandă făcute publice, care se vor ocupa de investigaţii. Peste zece zile, acestea vor prezenta informații mai detaliate la şedinţa CSS”, a spus Președintele.
El a reamintit că este vorba de schemele de corupție şi de contrabandă cu anabolizante, chihlimbar, țigări, alcool etilic și băuturi alcoolice.
„Ceea ce s-a întâmplat a fost un fenomen fără precedent. Nu este vorba despre o oarecare contrabandă pe care o duce cineva în geantă peste hotare. Sunt scheme întregi, create la nivel de stat și care funcționează în interesul anumitor grupuri. Toate schemele de contrabandă create de fosta guvernare, cu participarea anumitor persoane de la conducerea țării, vor fi distruse! Nimeni nu îi va salva! Nu vor fi niciun fel de scheme, aceasta este poziția fermă a conducerii politice a Moldovei!”, a subliniat Dodon.
El a îndemnat angajaţii structurilor de forţă să coopereze activ la dezvăluirea acestor scheme și la identificarea făptuitorilor, care trebuie pedepsiți.
„Nu putem permite ca mii de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, ai SIS, ai Procuraturii, ai Vămii să continue să stea degeaba. Ei toți au văzut, au știut, dar au așteptat ca cineva să prezinte dovezi. E timpul să ne clarificăm”, a spus Dodon.
După cum a comunicat anterior INFOTAG, săptămâna trecută, fostul șef al mai multor întreprinderi de stat, Sorin Stati, a dezvăluit mai multe scheme de contrabandă care funcţionau datorită implicării fostei guvernări și liderilor Partidului Democrat. Potrivit lui, prin aeroportul din Chișinău zilnic erau expediate 7-11 tone de țigări de contrabandă și săptămânal două tone de chihlimbar de contrabandă. Totodată, o cantitate imensă de alcool și țigări de contrabandă era aduse din Ucraina prin Transnistria, care apoi era transportată prin România către Europa. El a dat numele unor deputați și lideri ai Partidului Democrat care erau responsabili de aceste scheme.
Publicat de:Любитель Юрий