Prim-ministrul Maia Sandu, la întrevederea cu misiunea FMI: „Prioritățile noastre sunt eliminarea corupției, funcționarea eficientă a instituțiilor statului, îmbunătățirea mediului de afaceri și protejarea categoriilor social-vulnerabile”
Premierul Maia Sandu a accentuat în cadrul discuției că la Chișinău există voința politică necesară pentru a asigura curățarea completă a instituțiilor statului de persoane corupte, reformarea autentică a justiției și edificarea unor structuri de stat eficiente în care cetățenii să aibă încredere. „Este important să avem o procuratură independentă și profesionistă care să pună capăt schemelor de corupție, să identifice persoanele implicate în fraudă și să sancționeze toți vinovații. Vrem să ne asigurăm că, orice se va întâmpla pe scena politică în viitor, nu va mai fi posibilă subordonarea instituțiilor intereselor politice sau economice”, a adăugat Maia Sandu.
Șeful misiunii FMI, Ruben Atoyan, a declarat că FMI a monitorizat foarte atent situația din Republica Moldova și că își manifestă toată deschiderea pentru a ajuta Republica Moldova, menționând că programul cu FMI a fost suspendat ca urmare a Legii amnistiei fiscale din 2018 și a pachetului legislativ privind reforma fiscală.
Reluarea negocierilor cu Fondul Monetar Internațional și implementarea prevederilor Memorandumului de politici economice și financiare vor permite Republicii Moldova să primească ultimele două tranșe din programul de finanțare din partea FMI, în sumă totală de cca 66 milioane de dolari SUA. Programul autorităților cu FMI prevede menținerea stabilității economice și financiare prin curățarea sectorului financiar, consolidarea cadrului de reglementare și supraveghere, asigurarea unei creșteri economice mai mari și sustenabilității finanțelor publice.
Ministrul Economiei, Vadim Brînzan, a menționat că niciun ban din frauda bancară nu a fost recuperat și că pentru a putea investiga această schemă de proporții este nevoie de oameni curajoși, gata să lupte pentru curățarea instituțiilor de toate schemele și de toți cei implicați în fraudă.
Premierul Maia Sandu a subliniat, de asemenea, necesitatea de a susține oamenii cu venituri mici. „În ultimii ani, am mers aproape în fiecare sat din Moldova. Am văzut multă sărăcie. Trebuie să ne asigurăm că oamenii acestei țări nu vor mai plăti pentru actele de corupție comise de anumite grupuri de interese”, a precizat premierul.
La întrevedere au participat Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, Guvernatorul BNM, Octavian Armașu, și consilierul Prim-ministrului, Vlad Kulminski.