FMI a decis alocarea a 46,5 milioane de dolari Republicii Moldova. Prim-ministrul Maia Sandu: „Suntem o echipă responsabilă, care a reușit să câștige încrederea finanțatorilor externi”
Autoritățile Republicii Moldova au încheiat cu succes negocierile purtate cu echipa de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI) condusă de Ruben Atoyan, în contextul celei de-a patra și celei de-a cincea evaluări a programului economic susținut de FMI. Ca rezultat, Republica Moldova va beneficia în acest an de circa 46,5 milioane dolari pentru o serie de măsuri în vederea creșterii economiei și a nivelului de viață al cetățenilor țării noastre. Totodată, a fost aprobată extinderea programului cu FMI până în luna martie 2020. Despre acestea a anunțat astăzi Premierul Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă.
„Cunoașteți că programul a fost suspendat din cauza deciziilor nepotrivite ale guvernului precedent, în special cele care țin de amnistia fiscală, dar și altele, care au dezechilibrat bugetul Republicii Moldova. Am convenit decizii și măsuri concrete care ar reechilibra bugetul și care ar permite ca toate cheltuielile importante ce țin de achitarea salariilor, cheltuieli în special pentru păturile social vulnerabile să poată fi achitate, să existe suficiente venituri și, evident, cea mai importantă este posibilitatea noastră de a obține granturi, finanțare externă din partea UE în valoare de 1,368 miliarde de lei. Aceștia sunt banii pe care noi îi aducem în bugetul Republicii Moldova datorită faptului că suntem o echipă responsabilă, care a reușit să câștige încrederea finanțatorilor externi”, a precizat Prim-ministrul Maia Sandu.
Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru menținerea ritmului de implementare a reformelor, protejarea cheltuielilor prioritare pentru reducerea sărăciei și investiții publice, precum și întreprinderea unor măsuri decisive pentru combaterea corupției.