PREŞEDINTELE A SEMNAT DECRETUL DE NUMIRE A LUI DUMITRU ROBU ÎN FUNCŢIA DE PROCUROR GENERAL INTERIMAR, EVIDENŢIIND TREI SARCINI PENTRU EL
Preşedintele Igor Dodon a semnat marţi decretul de numire a lui Dumitru Robu în funcţia de procuror general interimar.
Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta şeful statului a comunicat pe reţelele sociale, menţionând că a avut o întrevedere cu „candidatul la funcția de procuror general interimar al Republicii Moldova, propus de legislativ”.
„Am discutat despre situația dificilă din domeniu și sarcina procurorului general interimar de a asigura activitatea instituției în conformitate cu standardele democratice și așteptările cetățenilor. Mi-am exprimat speranța că procurorul general interimar va respecta cu strictețe legile și Constituția țării, va restabili buna imagine a instituției, asigurând investigarea infracțiunilor, comise de fosta guvernare”, a remarcat Dodon.
Şeful statului a subliniat că societatea este în așteptarea unor anchete veritabile pe trei direcţii: „investigarea fraudei bancare, uzurparea puterii în stat din luna iunie curent, precum şi investigarea schemelor infracționale create în diverse domenii ale economiei țării”.
„Sper că domnul Robu va fi în stare să asigure tragerea la răspundere a tuturor celor care au furat din banii publici, precum și va contribui la implementarea conformă a reformei procuraturii”, a evidenţiat Preşedintele.