INSTANŢA A REDUS TERMENUL DE DETENŢIE A FOSTULUI PREMIER VLAD FILAT
Perioada de detenţie a fostului premier Vlad Filat a fost redusă cu un an şi nouă luni. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta scrie joi portalul realitatea.md cu referire la surse din cadrul instanţei.
„Pedeapsa ex-premierului Vlad Filat, condamnat la 9 ani de închisoare, a fost redusă cu 685 de zile, adică cu circa 1 an și nouă luni. Cererea apărării sale a fost admisă marți, 30 iulie, la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Judecătorul de instrucție Constantin Damaschin a fost cel care a examinat cererea și s-a pronunțat în acest sens. La baza încheierii ar fi stat hotărârea CEDO privind condițiile de detenție”, se arată în informaţie.
Potrivit Codului de Procedură Penală, persoanele deținute cel puțin zece zile în condiții inumane ori degradante pot solicita reducerea pedepsei sau despăgubiri bănești. Vlad Filat s-a plâns la CEDO de încălcarea dreptului la libertate și siguranță, dar și de încălcarea dreptului la viață privată.
CEDO a admis parţial cererea lui, după care avocaţii au depus o nouă cerere în instanţa de judecată. Tot potrivit Codului de Procedură Penală, ex-premierul ar avea tot dreptul să depună o cerere pentru eliberarea înainte de termen, odată ce a ispășit două treimi din pedeapsă. În acest an, ex-premierul va împlini în luna octombrie 4 ani de când a fost arestat.
După cum a informat anterior INFOTAG, Vlad Filat a fost condamnat pe 27 iunie 2016 la nouă ani de detenţie cu confiscarea averii şi interdicţia de a ocupa funcţii publice pentru o perioadă de cinci ani. De asemenea, el a fost amendat cu 60 mii lei ($3 mii). El a fost acuzat de corupţie, trafic de influenţă, luare de mită în valoare de $250 mil. de la omul de afaceri Ilan Şor, care a fost arestat cu câteva zile înainte de pronunţarea sentinţei.
Procurorii au expediat în instanţa de judecată al doilea dosar penal împotriva lui Filat la mijlocul lunii ianuarie. El este acuzat că din banii furaţi de la Banca de Economii a achitat pentru serviciile unei companii americane de lobby suma de 12,8 mil. lei. Procurorii au calificat acest lucru drept „spălare de bani în proporții deosebit de mari”.
Fostul lider al PLDM și avocații săi consideră că ambele dosare sunt motivate politic. Ei susţin că în spatele acestora s-ar afla fostul lider al Partidului Democrat, principalul oligarh moldovean, Vladimir Plahotniuc, care controla justiția moldovenească. După ce Partidul Democrat s-a retras în opoziție, pe 14 iunie, Plahotniuc a fugit din Moldova. Ulterior, Vlad Filat, fiind în închisoare, a acordat două interviuri posturilor TV moldovenești, cu o durată de o oră și jumătate. El se declară nevinovat.