PENTRU DESFĂŞURAREA ALEGERILOR ANTICIPATE ÎN CELE PATRU CIRCUMSCRIPŢII UNINOMINALE VA FI NEVOIE DE 11 MIL. LEI
Pentru desfăşurarea alegerilor anticipate în cele patru circumscripţii uninominale va fi nevoie de circa 11 mil. lei ($620 mii). Despre aceasta a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă după şedinţa Comisiei Electorale Centrale (CEC), membrul acesteia, Maxim Lebedinschi.
Potrivit agenţiei INFOTAG, el a amintit că săptămâna trecută a fost luată decizia de a desfăşura pe 20 octombrie (în aceeași zi cu alegerile locale generale - „I.”) alegeri parlamentare anticipate în circumscripțiile uninominale nr. 17 Nisporeni, nr. 33 Chișinău, nr. 48 Transnistria și nr. 50 Europa de Vest Occidentală.
„Acești bani nu vor fi alocați din bugetul de stat, deoarece, în timpul alegerilor parlamentare din februarie, CEC a reușit să economisească aproximativ 14 mil. lei, bani care vor fi suficienţi pentru desfăşurarea alegerilor anticipate”, a spus Lebedinschi.
Potrivit lui, în circumscripțiile electorale nr. 17 și nr. 33, secțiile de votare coincid cu cele care vor fi deschise pentru alegerile locale generale. În cazul votării în circumscripțiile pentru Transnistria și Europa de Vest, va trebui deschise secţii aparte.