MIŞCAREA ANTIMAFIE ÎNDEAMNĂ FORŢELE UNIONISTE SĂ ÎNAINTEZE UN CANDIDAT UNIC LA FUNCŢIA DE PRIMAR AL CHIŞINĂULUI
Mişcarea Populară Antimafie nu îşi va înainta propriul candidat la alegerile generale locale din Chişinău și îndeamnă partidele unioniste din Moldova să-şi unească forţele şi să înainteze un candidat unic la alegerile din 20 octombrie.
Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a comunicat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, vicepreședinta formaţiunii, Daniela Bodrug. Ea a menţionat că „funcţia de primar al Chişinăului este foarte importantă pentru susţinerea în continuare a vectorului proeuropean și proromân al Republicii Moldova”, dar „astăzi, în urma conspirației secrete între componentele coaliției monstruoase, pentru prima dată în cei 28 de ani de independență, această funcţie importantă ar putea fi ocupată de reprezentantul partidului de stânga – PSRM, finanțat și controlat de Federația Rusă”.
Bodrug este convinsă că „între blocul ACUM și PSRM există înţelegeri secrete”, potrivit cărora instituții de stat precum Ministerul Apărării, Procuratura Generală, Centrul Naţional Anticorupţie și Curtea Constituțională sunt „capturate de socialiști”.
„PSRM a început deja campania electorală în Chișinău, iar tărăgănarea înaintării candidatului ACUM parte a fi parte din planul de susținere a alegerii în funcția de primar a lui Ion Ceban, persoană controlată de Igor Dodon (liderul neformal al socialiștilor – „I.”)”, a spus ea.
Ea este îngrijorată şi de intenția PSRM și ACUM de „a încheia un acord de „neagresiune” în timpul alegerilor”, ceea ce va transforma procesul electoral într-un „teatru al absurdului”, iar candidații din partea opoziției vor fi doar pentru statistică.
„Prin urmare, solicităm tuturor partidelor unioniste să înceapă negocierile privind desemnarea unui candidat comun la Chișinău. Vom sprijini candidatul ales în bază de consens, cu condiția ca la negocieri să nu fie admis Partidul Democrat. Îi îndemnăm pe toți reprezentanții partidelor unioniste care și-au anunțat candidații să renunțe la o astfel de decizie. Participarea separată a partidelor unioniste este doar în beneficiul socialiștilor”, spune Bodrug.
La alegerile parlamentare din 24 februarie, Mișcarea Antimafie a obținut doar 0,61% (8 mii) din voturi.