PDM SOLICITĂ CURŢII CONSTITUŢIONALE SĂ SUSPENDE ACŢIUNEA AMENDAMENTELOR LA LEGEA PROCURATURII
Partidul Democrat a depus luni o sesizare la Curtea Constituţională prin care cere să suspende acţiunea amendamentelor la Legea procuraturii, care au fost aprobate recent de Parlament şi care prevăd schimbări esenţiale în procedura de alegere a procurorului general.
Potrivit agenţiei INFOTAG, în sesizarea PDM se menţionează că „unele elemente de bază ale modificărilor contravin prevederilor Constituţiei”.
În special, aceasta se referă la „noua procedură de alegere a procurorului general, care, odată cu crearea unei comisii speciale, conduse de ministrul Justiției, practic elimină rolul Consiliului Superior al Procurorilor”. De asemenea, democrații consideră că „schimbările în componența CSP (prin completarea cu trei reprezentanți ai societății civile și ai Uniunii Avocaților – „I.”) vor reduce treptat rolul procurorilor”.
Democrații consideră că modificările presupun introducerea „unor temeiuri absolut subiective și netransparente pentru eliberarea procurorului general din funcție”, iar „interzicerea desfăşurării concursului care a început deja la CSP este o ingerință în activitatea acestuia”.
PDM atrage atenţia că în procesul de numire în funcție a procurorului general interimar s-au încălcat flagrant toate procedurile procesului legislativ prevăzute de Regulamentul Parlamentului și alte acte normative, fără să fie respectate termenele de examinare, fără nici un aviz și expertiză, și fără ca deputații să aibă posibilitate să dezbată și să înainteze amendamente.
Democraţii solicită Curţii Constituţionale „să suspende în regim de urgență modificările legislative care prevăd desfăşurarea concursului în condiții noi, să verifice conformitatea acestora cu Legea Supremă, precum şi să verifice constituționalitatea hotărârii Parlamentului privind desemnarea candidaturii procurorului general interimar și a decretului prezidențial privind numirea lui”.
INFOTAG precizează: Amendamentele au intrat în vigoare sâmbătă, 21 septembrie, odată cu publicarea în „Monitorul Oficial”.