1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. Politică
  4. PREŞEDINŢII MOLDOVEI ŞI LETONIEI S-AU PRONUNŢAT PENTRU REALIZAREA POTENŢIALULUI ÎN DEZVOLTAREA RELAŢIILOR COMERCIALE
13:30 - 24.09.2019
275
0 /5 Stars by
0
0

PREŞEDINŢII MOLDOVEI ŞI LETONIEI S-AU PRONUNŢAT PENTRU REALIZAREA POTENŢIALULUI ÎN DEZVOLTAREA RELAŢIILOR COMERCIALE

PREŞEDINŢII MOLDOVEI ŞI LETONIEI S-AU PRONUNŢAT PENTRU REALIZAREA POTENŢIALULUI ÎN DEZVOLTAREA RELAŢIILOR COMERCIALE

Președinţii Moldovei şi Letoniei, Igor Dodon şi Egil Levits, s-au pronunţat pentru realizarea potenţialului în dezvoltarea relaţiilor comerciale între cele două ţări. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a comunicat pe facebook Preşedintele Dodon, care s-a întâlnit cu omologul său leton în marja sesiunii Adunării Generale a ONU la New York.

„Am constatat că, de la stabilirea relațiilor diplomatice pe data de 1 septembrie 1992, cooperarea bilaterală evoluează intens, inclusiv la nivel executiv. Totodată, am exprimat opinia comună cu privire la efectuarea unor vizite reciproce la nivel de șef de stat. La capitolul raporturilor comerciale, am constatat creșterea volumului în 2018 în comparație cu anul 2017 însă, am pledat pentru valorificarea pe deplin a potențialului din domeniul respectiv”, a subliniat Dodon.

El a apreciat asistența Letoniei acordată în promovarea reformelor democratice, precum și în desfășurarea programelor educaționale și umanitare, dar şi a remarcat și conlucrarea productivă între administrațiile publice locale ale celor două țări.


Publicat de:Алина
Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2025
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее