Adresarea Premierului Maia Sandu, în legătură cu situația în justiție
Bună ziua,
Cu toate că ne aflăm într-o perioadă foarte aglomerată, în care lucrăm intens la construcția bugetului pentru anul viitor, mă văd nevoită să ies azi în fața dumneavoastră cu un mesaj de alarmă. Ceea ce se întâmplă în aceste zile în sistemul de justiție este grav și simptomatic.
În calitatea mea de Prim-ministru, am în fața cetățenilor datoria să-i informez atunci când au loc evenimente ce pot lovi în viața fiecăruia dintre noi.
Doresc să transmit mesaje clare societății, dar și judecătorilor, în legătură cu adunarea generală a judecătorilor planificată pentru ziua de mâine. Cred că evenimentul de mâine și mai ales seria de evenimente care au precedat convocarea acestei adunări merită interesul deosebit al presei și al societății.
Stimați concetățeni, atât din Moldova, cât și de peste hotarele țării,
perioada imediat care vine este crucială pentru soarta Republicii Moldova. De succesul reformei justiției depinde viitorul acestei țări. Sau facem un salt spre civilizație și dreptate și ne aliniem țărilor europene în care drepturile omului sunt respectate sau ne afundăm și mai mult în trecutul post-sovietic și cioplim un tătucă, să-i cântăm osanale și să-i punem monumente de aur, în timp ce oamenii zac în sărăcie.
Cunoaștem cu toții ca avem probleme mari în justiție. Datorită jurnaliștilor am aflat despre multe cazuri cutremurătoare. Am aflat despre mama celor patru copii, condamnată la 6 ani cu executare pentru furtul unui sac de cartofi. Totodată, am aflat despre candidații la funcția de judecător, copii de judecători, care la vârsta de 25-27 de ani au în proprietate case și automobile de lux, iar profesia de judecător riscă să se transmită ereditar, ca un titlu nobiliar. Datorită investigațiilor jurnalistice, cunoaștem cum au loc presiunile și hărțuirea judecătorilor care refuză să asculte indicațiile telefonice ale șefilor din sistemul judecătoresc.
În același timp, am văzut cum persoane implicate în furtul miliardului intră și ies din sala de judecată cu zâmbetul pe buze și ce e mai grav – liberi.
Justiția de care avem nevoie noi cetățenii este acea justiție în care hoții stau la închisoare. În care oamenii cu palate și conturi de milioane căpătate din nedreptate și tragedia altora sunt pedepsiți. În care copiii și tinerii acestei țări vor avea ca modele de urmat nu bandiți cu mașini de lux, nu funcționari corupți plini de bani făcuți ușor, nu îmbogățirea din contul durerii vecinului. Nu acesta trebuie să fie modelul pe care îl arătăm copiilor noștri.
A venit momentul să arătăm că putem fi solidari. Că putem fi uniți contra hoției nepedepsite. Că nu iertăm și nu uităm crimele din trecut.
Eforturile noastre în domeniul reformei justiției au început să dea roade. După trei luni, am văzut în această săptămână ridicarea imunității unui judecător controversat. Și asta deranjează. Unii judecători au început a clocoti. Știm că avem judecători onești. Dar știm și că sunt grupuri de interese care se opun reformei. Grupuri care au cel mai mult de pierdut dacă în Moldova apare cu adevărat justiția. Oameni care au ce pierde.
Stimați judecători,
înțeleg că majoritatea dintre voi nu agreați ceea ce se întâmplă în justiție. Știu că aveți de a face cu câteva găști de corupți care până recent aveau acoperire politică și lucrau împreună cu hoții ca să controleze întreg sistemul justiției. Știu că mulți aveți ce reproșa politicienilor pentru starea la care a ajuns justiția.
Vineri întreaga țară va urmări ce faceți. Vecinii voștri, colegii voștri de clasă, părinții și rudele voastre, oamenii din satele și orașele în care v-ați născut vor privi ce faceți. Nu ne credeți naivi. Cetățenii înțeleg foarte bine cine și ce valoare are. Cetățenii văd cine e de partea legii și cine e de partea hoților în lupta pe care o duceți.
Noi așteptăm de la judecători să fie corecți și echidistanți. Voi aveți obligația, puterea și capacitatea să vă curățați de neghină și să recăpătați încrederea oamenilor. Dar și noi avem obligația să facem tot ce ne stă în putință să ne asigurăm că oamenii au parte de justiție corectă. Oamenii sunt cu ochii pe voi.
Este salutar faptul că judecătorii au început să discute între ei și să dorească schimbări în justiție, însă modul în care a fost convocată adunarea de mâine a judecătorilor ne aduce aminte de practicile odioase din ultimii trei – patru ani. Lipsa de transparență, dirijarea din umbră, decizii judecătorești emise cu viteza luminii. Aceste acțiuni coordonate par să aibă un singur scop – blocarea activității CSM-ului. Nu mă alarmează intenția voastră de a schimba componența CSM, atât timp cât în CSM se vor regăsi oameni onești care să susțină reformele și CSMul să fie funcțional. Mă îngrijorează intenția unora de a bloca activitatea CSM și respectiv de a bloca reformele.
Reformele în justiție vor continua, indiferent de eforturile unora de a le zădărnici. Suntem deschiși să discutăm și să îmbunătățim proiectele propuse de noi conform bunelor practici internaționale. Pentru aceasta Ministerul Justiției a demarat consultări publice.
Stimați cetățeni,
atât timp cât banii dați pe drumuri rămân în off-shoruri, atât timp cât companiile de succes preluate cu forța rămân în proprietatea mafioților, atât timp cât nu au fost recuperați banii furați de la stat prin scheme, atât timp cât justiția tolerează hoția – noi nu avem viitor în Republica Moldova.
Justiția actuală a tolerat furtul miliardului. Justiția a tolerat și chiar a fost un element-cheie în spălarea de miliarde prin sistemul nostru bancar, conoscută în toată lumea ca laundromat. Justiția și-a bătut joc de votul alegătorilor de la alegerile din Chișinău. Justiția actuală încă tolerează în sânul ei oameni care trebuie să ajungă pe mâinile ei. Asta trebuie să se schimbe. Și deja începe să se schimbe.
Lupta e departe de a fi câștigată, dar una vă promit - în această luptă pentru justiție eu voi fi mereu de partea cetățenilor și a interesului public.
Vă mulțumesc pentru încredere.