EX-MINISTRUL FINANȚELOR ION CHICU A AVERTIZAT GUVERNUL CU PRIVIRE LA INTENȚIA DE A MAJORA IMPOZITELE
Consilierul pe probleme economice al președintelui, Ion Chicu, a avertizat Guvernul cu privire la intenția de a mări impozitul pe venitul salarial. Astfel, el a reacționat la declarațiile premierului Maia Sandu, care în cadrul unei emisiuni la televiziunea publică, a promis că va merge pe calea „impozitării progresive – cei care au mai mulți bani să plătească mai mult, iar cei care au venituri mai mici – să plătească mai puțin”.
Potrivit agenției INFOTAG, Ion Chicu a scris pe rețelele de socializare că mai întâi de toate e necesar de analizat sistemul de impozitare aplicat în țările din regiune.
„Poate înainte de a „străluci” cu idei geniale în domeniul fiscalității, ar fi bine de văzut care sistem de impozitare este aplicat în țările din regiune? Poate ar fi bine mai întâi de întrebat românii, bulgarii, ungurii, toți balcanicii și încă mulți alții, de ce stau pe cota unică de 9-10% și le arată reprezentanților FMI ușa, când vin cu propuneri de acest gen? Poate mai întâi e necesară analiza obiectivă a evoluției salariilor oficiale în economie în perioada de la introducerea cotei unice și diminuării contribuției la BASS, înainte de a curma un trend pozitiv, inclusiv sub aspect de acumulări de venituri la buget”, a spus Chicu.
Potrivit lui, aceste măsuri au permis majorarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale cu 500 mil. lei și, ulterior, a fost posibil de economisit 800 mil. lei la bugetul de stat, din contul diminuării transferurilor spre BASS.
„Moldova pierde competiția acerbă pentru forța de muncă, or povara fiscală pe plățile salariale, deși diminuată semnificativ cu un an în urmă, rămâne încă înaltă. Orice intenție de a majora impozitele pe salarii va avea drept consecință exodul masiv al forței de muncă. Putem continua subexistența, stând pe creditele de la FMI, bineînțeles, dar eu nu vreau asta. Măcar pentru faptul, că nu vreau să las celor trei copii ai mei povara datoriilor moștenite de la noi”, a conchis el.