PREŞEDINTELE IGOR DODON A ÎNDEMNAT MARII ACTORI GEOPOLITICI SĂ MENŢINĂ CONSENSUL ÎN PRIVINŢA MOLDOVEI
Preşedintele Igor Dodon a îndemnat marii actori geopolitici să menţină consensul în privinţa Moldovei. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat în ajun de la tribuna Adunării Generale a ONU, unde a ţinut un discurs.
„Vreau încă o dată să accentuez importanța menținerii consensului principalilor actori geopolitici în privința Republicii Moldova. Doar în asemenea circumstanțe cresc șansele soluționării celor mai grave probleme cu care se confruntă țara mea, inclusiv problema transnistreană. Cred cu toată convingerea că un asemenea efort și suport din partea Federației Ruse și a Occidentului ar putea schimba radical profilul țării mele, despre care vorbeam cu atâta îngrijorare la începutul acestei intervenții”, a declarat Dodon.
El a amintit că din 8 iunie, „Republica Moldova este guvernată de o coaliție parlamentară formată din partide politice, care reprezintă marea majoritate a populației țării”.
„Este un caz unic pentru Republica Moldova, când două forțe politice cu doctrine și preferințe geopolitice diametral opuse acționează în comun pentru a guverna și soluționa problemele stringente ale țării. Important însă, și fără precedent pentru regiunea noastră, este că acest consens intern este întărit și prin poziția comună a principalilor parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova și a marilor puteri mondiale, inclusiv Federația Rusă, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană. Acesta este un caz exclusiv în politica internațională, când mai multe forțe geopolitice și-au unificat eforturile împotriva unui regim criminal, care a luat în captivitate un stat întreg”, a subliniat Dodon.
În opinia sa, „o asemenea situație și conjunctură rarisimă de acord pe plan intern și extern alimentează speranțele în avansarea reală pe calea reformelor interne extrem de necesare, cum ar fi reforma justiției și lupta cu corupția, și pe calea soluționării problemei transnistrene”.
„Unul din elementele consolidatoare ale actualei coaliții de guvernare din Republica Moldova este conștientizarea importanței și disponibilitatea de a promova o politică externă echilibrată cu toți partenerii strategici ai țării”, a spus Preşedintele.
Potrivit lui, „exponenții ambelor formațiuni politice din majoritatea parlamentară au stabilit deja un dialog constructiv cu partenerii din Est și cei din Vest, acest fapt sporind esențial șansele noastre pentru obținerea suportului extern de care avem nevoie”. El a menţionat că există o abordare comună în ceea ce privește necesitatea respectării tuturor acordurilor politice și economice semnate de Republica Moldova, inclusiv Acordul de Asociere cu UE și cooperarea în cadrul CSI.
„Un loc distinct pe agenda noastră revine relațiilor cu cele două țări vecine și prietene ale Republicii Moldova – România și Ucraina. Confruntându-ne cu probleme similare, vedem în aprofundarea relațiilor noastre umanitare, economice, politice și sociale un enorm potențial de dezvoltare spre beneficiul cetățenilor”, a spus Dodon.
El a subliniat că principala provocare atât în fața noii coaliții de guvernare, cât și față de forțele mari geopolitice care au susținut schimbările democratice de la Chișinău, este dacă vom da oare dovadă de maturitate politică suficientă pentru a merge mai departe decât scoaterea statului din captivitatea unor oligarhi”.
„Sunt ferm convins că acest consens intern și extern fără precedent poate și trebuie să fie utilizat de noi toți pentru a realiza schimbări reale în calitatea vieții cetățenilor, pentru a găsi o soluție politică de soluționare a problemei transnistrene, pentru a da o nouă șansă Republicii Moldova”, a declarat Dodon, îndemnând marii jucători geopolitici să nu implice ţara în jocuri geopolitice.
„Îmi displace să utilizez termeni militari și, cu siguranță nu este cea mai relevantă comparație, dar o similitudine cu termenul terra nullius din perspectiva confruntărilor geopolitice în regiune poate fi sesizată cu ușurință. Trebuie să remarc faptul că, deși de la momentul înghețării conflictului militar pe Nistru, în anul 1992, pe teritoriul nostru nu a mai explodat niciun obuz, confruntările între marii jucători geopolitici pentru o mai bună poziționare în regiune nu au încetat niciodată. În toți acești ani nu a existat un consens între marile puteri privind Republica Moldova”, a amintit Preşedintele.
El a subliniat că „Moldova este un stat polietnic și, în virtutea evoluțiilor istorice din ultimele veacuri, preferințele geopolitice ale populației sunt împărțite aproape egal între Est și Vest, între Federația Rusă și Occident”.
„Această particularitate esențială, dar și constantă pentru mult timp înainte, a redus la zero efectele strategiilor neinspirate și chiar aventuriere de a atrage Moldova în alierea cu unii împotriva altora. De fiecare dată când politicienii noștri și elitele naționale s-au lăsat atrași în asemenea acțiuni, țara a avut scump de plătit. Mai întâi – cu sânge și dezintegrare în urma conflictului armat din regiunea transnistreană a țării, apoi – cu degradare economică și socială deja pe parcursul a câtorva decenii”, a spus Dodon.
El şi-a exprimat regretul că, de-a lungul tuturor celor 28 de ani de independență a Republicii Moldova, preferințele geopolitice diametral opuse au stat la baza scindării și dezbinării puternice a societății moldovenești”.
„Acest fapt a fost speculat cu multă abilitate de diferite forțe politice exclusiv în interese străine poporului nostru. În calitate de Președinte al Republicii Moldova, consider că principala sarcină a majorității parlamentare recent formate și susținute de optzeci la sută din populația țării, precum și de partenerii noștri strategici din Vest și din Est, este crearea unui stat multietnic de drept, unitar, democratic și neutru în care fiecărui locuitor să i se garanteze o viață decentă și încrederea în ziua de mâine”, a subliniat Dodon.
El a remarcat că „Republica Moldova este un stat multietnic în care conviețuiesc reprezentanți a circa 125 de etnii”.
„O treime din populație se autodefinesc ca fiind vorbitori de limba rusă. Limba rusă, una dintre cele șase limbi oficiale ale Națiunilor Unite, are statut de limbă de comunicare interetnică în Moldova”, a menţionat Dodon, această parte a discursului fiind ţinută în limba rusă.
El a declarat că „Moldova va fi prietenă și va coopera cu toți partenerii”, iar „politica „ori-ori” care, în ultimii ani, a fost promovată de mai multe mari puteri față de Republica Moldova, și-a demonstrat cu pregnanță caracterul eronat și deficient”.
„Sunt un adept al conceptului creării unei Europe unite de la Lisabona la Vladivostok, în acest proces Moldovei, ca stat european, revenindu-i un rol deosebit. Țin să reiterez că, în calitate de șef de stat, sunt de asemenea adept fervent al unei politici externe echilibrate a Republicii Moldova și sunt dispus să contribui plenar la cooperarea reciproc avantajoasă cu toate statele membre ale ONU cu care avem stabilite relații diplomatice”, a declarat preşedintele Igor Dodon.