COMISIA DE ANCHETĂ PENTRU ELUCIDAREA CIRCUMSTANŢELOR PUCIULUI DIN 8-14 IUNIE L-A AUDIAT PE GHEORGHE CAVCALIUC
Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidul Democrat prin intermediul Curții Constituționale și al Procuraturii Generale pe 8-14 iunie l-a audiat marţi pe fostul şef adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc.
Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a anunţat în cadrul unui briefing preşedintele comisiei, Mihai Popşoi, menţionând că a avut loc „o discuţie productivă şi deschisă, cu detalii”, lui Cavcaliuc i-au fost puse întrebări „despre activitatea sa profesională în zilele de 8-14 iunie, despre comenzile pe care le-a primit atunci”.
Popşoi a remarcat că la ședință au mai participat șeful Biroului de Curieri Speciali, Valeriu Cemîrtan, și președintele Asociației Procurorilor, Alexandru Cladco. Potrivit deputatului, „mai multe detalii vor fi prezentate în raportul final, care va apărea până la sfârșitul anului”.
De asemenea, la audieri au fost invitați şi câţiva deputați democrați. E vorba de Igor Vremea, Sergiu Sîrbu și Vladimir Cebotari, care nu s-au prezentat. Popşoi a menționat că există „o mulțime de întrebări” faţă de reprezentanții PDM, în special faţă de actualul președinte, Pavel Filip, „referitor la graba și motivul luării deciziei (în calitate de președinte interimar – „I.”) de dizolvare a Parlamentului ales legal și de stabilire a datei alegerilor anticipate”.
„Într-un fel sau altul, comisia are deja suficiente informații și vom colecta mai multe date pentru a prezenta un raport care să clarifice ce s-a întâmplat în acele zile”, a spus Popşoi.
Potrivit lui, comisia este interesată să desfăşoare „audieri cu fostul ministru al Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, și cu fostul ministru al Apărării, Eugen Sturza”.
Activitatea comisiei se referă la perioada 8-14 iunie, când, după crearea majorității parlamentare a PSRM – ACUM şi formarea Guvernului condus de Maia Sandu, timp de o săptămână Guvernul, ministerele și alte instituții de stat au fost blocate de poliție și protestatari. Curtea Constituțională a recunoscut ilegalitatea acțiunilor organului legislativ, astfel că în ţară erau două guverne: unul condus de Sandu, celălalt – de Filip. Criza s-a rezolvat pe 14 iunie, când PDM și-a anunțat plecarea de la putere, iar noilor miniștri li s-a oferit posibilitatea de a începe activitatea în regim normal.