DEPUTAT: PESTE 1,6 MII DE TERENURI DIN MOLDOVA SUNT CONTAMINATE CU PESTICIDE
Peste 1,6 mii de terenuri din Moldova, cu o suprafaţă de circa 3,3 mil. metri pătraţi (330 hectare), sunt contaminate cu pesticide. Despre aceasta a comunicat miercuri, la o conferinţă de presă, preşedintele Comisiei parlamentare pentru securitate, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan.
Potrivit agenţiei INFOTAG, el a menţionat că chimicalele ajung în apele subterane, punând în pericol sănătatea localnicilor, mai ales când terenurile poluate de află în apropiere de localităţi.
„În afară de aceasta, în ţară sunt 23 de depozite cu pesticide cu termenul de valabilitate expirat (201 tone de pesticide solide şi 88,5 tone de pesticide lichide), care trebuie evacuate de urgenţă. În Moldova persistă şi problema deşeurilor de mercur care au fost depistate la cetățeni sau confiscate în timpul unor anchete penale”, a spus Moţpan.
El a menţionat că va cere ca autoritățile să solicite sprijinul NATO pentru distrugerea acestor pesticide, amintind că Alianța Nord-Atlantică a mai desfășurat un proiect similar în Moldova în 2006.
INFOTAG precizează: În total, în Moldova au fost depozitate aproximativ 7 mii de tone de pesticide rămase încă din perioada sovietică. În anii 2000, cu sprijinul partenerilor externi și NATO, au fost colectate și distruse peste 3 mii de tone de pesticide.