Ion Chicu, în discuții cu președintele BERD: „Contăm pe sprijinul continuu al BERD care este unul din principalii parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova”
„BERD va continua să investească în proiectele majore menite să crească standardele de viață a cetățenilor Republicii Moldova”, declarația a fost făcută în cadrul unei ședințe a dlui. Ion Chicu, premierul Republicii Moldova cu dl. Suma Chakrabarti, președintele BERD.
În context, prim-ministrul a mulțumit pentru invitația de a participa la primul Summit Investițional al Statelor PaE și a exprimat interesul pentru dezvoltarea continuă a parteneriatului strategic cu BERD.
„Contăm pe sprijinul continuu al BERD, în calitate de unul din principalii parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova, pentru implementarea proiectelor menite să ridice standardele de viață în Republica Moldova, prin implementarea acestora în diverse domenii, precum securitatea energetică, dezvoltarea sectorului privat și a celui bancar, dar și implementarea sistemului electronic de achiziții publice”, a spus Ion Chicu.
De asemenea, premierul a propus inițierea negocierilor semnării unui nou acord de finanțare pentru continuarea implementării Programului în sectorul drumurilor, din anul 2022. Totodată, Ion Chicu a menționat că Republica Moldova va aprecia suportul pentru asistența tehnică în implementarea procesului de restructurare a întreprinderii „Calea Ferată din Moldova”.