Mesajul premierului Chicu adresat Republicii Slovace cu ocazia marcării a „30 de ani de la Revoluția de Catifea”
Excelențe, Dle Ambasador,
Doamnelor și Domnilor,
Mă simt onorat și aș dori să profit de acest prilej, să vă mulțumesc, stimate dle Ambasador pentru invitația de a participa la acest eveniment select, pe care îl consider pe cât de important, pe atât de frumos.
Astăzi, țara Dumneavoastră marchează trei decenii de la lansarea unor procese de transformare profundă a Slovaciei. Când pun accentul pe termenul ”profund”, mă refer la realizările ce le-ați determinat de atunci.
De 15 ani Slovacia este membru al Uniunii Europene.
Slovacia a susținut, probabil, cele mai complicate examene, aderând la familia Uniunii Europene, astfel demonstrând că nu doar împărtășește, nu doar declară, dar și aplică valorile comune europene.
Republica Moldova a semnat în 2014 Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, astfel declarând și confirmând că urmărește același obiectiv.
Guvernul Republicii Moldova, pe care am onoarea să-l conduc, rămâne atașat procesului de integrare europeană. Va urma cu strictețe angajamentele țării noastre asumate prin semnarea Acordului de asociere, dar și va promova o politică externă echilibrată, va purta un dialog constructiv cu toți partenerii noștri.
Folosesc această oportunitate să aduc mulțumiri Republicii Slovace pentru suportul permanent al parcursului european al Moldovei și mizăm în continuare pe această susținere. Sprijinul consecvent al Slovaciei, atât pe dimensiunea bilaterală, cât și prin intermediul asistenței de dezvoltare oferite este înalt apreciat de cetățenii Republicii Moldova și vreau să vă mulțumesc pentru această asistență.
De asemenea, aș dori să folosesc acest prilej pentru a fecilita Republica Slovacia pentru exercitarea în acest an cu succes a mandatului de Președinte al OSCE. Adresez sincere mulțumiri președinției slovace a OSCE pentru eforturile întreprinse în vederea promovării procesului de negocieri privind reglementarea referendumului trabsnistrean, inclusiv vizita în 2019 în Republica Moldova a ministrului Afacerilor Externe și Europene al Republicii Slovacia.
Adresez Slovaciei și poporului slovac urări de prosperitate și succes și sper că relațiile tradiționale prietenoase între Republica Slovacia și Republica Moldova vor avea aceeași continuitate și se vor consolida.