Cabinetul de miniștri s-a întrunit în ședință
La ședința de azi, Guvernul a examinat și a aprobat 32 de hotărâri de Guvern.
În cadrul ședinței, au fost examinate și aprobate un set de măsuri menit să asigure pregătirea deplină a instituțiilor publice pentru funcționarea în situații de urgență. În context, Cabinetul a aprobat proiectul de lege cu privire la ratificarea Acordului de suport al proiectului și rambursare „Instrument de procurare a gazelor în situație de urgență” dintre RM şi BERD, semnat la 11 decembrie.
De asemenea, în cadrul ședinței, a fost examinat și aprobat un proiect ce vizează eliminarea unor carențe identificate pe parcursul implementării sistemului nou de salarizare. Guvernul a venit cu soluții de creșterea salariilor pentru unele categorii de personal din diferite grupuri de activitate. Sub impactul proiectului cad peste 7100 de dădace și asistenți ai educatorului, care în 2020 vor beneficia de salarii majorate cu 14-19%. În acest scop au fost prevăzute 56 milioane de lei.