Prim-ministrul Chicu a convocat în ședință responsabilii pentru examinarea problemei deșeurilor solide
Prim-ministrul Chicu a convocat în ședință responsabilii pentru examinarea problemei deșeurilor solide. În debutul ședinței, premierul a calificat situația privind colectarea și procesarea deșeurilor solide drept una gravă și a menționat că problema nu mai poate fi ignorată.
Instituțiile responsabile au constatat că la nivel național există 1047 de depozite de deșeuri solide neautorizate. În cadrul ședinței au fost discutate căi de aplicare a soluțiilor recomandate de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova și a specialiștilor locali.
Șeful executivului a menționat: „Obiectivul urmărit este să identificăm condițiile în care modelul de organizare a procesului de colectare și procesare a deșeurilor solide va fi unul sustenabil”.
Responsabilii de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului au informat prim-ministrul că RM e împărțită în 8 regiuni de management al deșeurilor solide. Pentru 3 regiuni au fost realizate studii de fezabilitate, care oferă informație despre infrastructura și echipamentele necesare pentru colectarea și procesarea deșeurilor solide.
În finalul ședinței s-a decis pilotarea proiectului în una din regiuni pentru acumularea experienței necesare și pentru a îmbunătăți planul de implementare, astfel încât modelul structurii create să fie sustenabil și să fie identificat cel mai potrivit model de colectare a plăților pentru servicii.
Premierul a dispus crearea instituției publice naționale responsabilă de sarcina de colectare și procesare a deșeurilor și a solicitat conducerii MADRM să comunice cu partenerii de dezvoltare pentru a clarifica oportunitățile existente de asistență.