Premierul Chicu a examinat perspectivele dezvoltării industriei turismului
Prim-ministrul Ion Chicu a avut o ședință cu participarea reprezentanților asociațiilor de turism din Republica Moldova, conducerea Agenției de Investiții, ODIMM, Centrului de Informare și Promovare Turistică, dar și alți responsabili din domeniu.
În cadrul ședinței s-au discutat problemele menționate de agențiile de turism în dezvoltarea industriei. Printre subiectele abordate, și care necesită implicarea Guvernului, au fost menționate necesitatea dezvoltării infrastructurii obiectivelor turistice, utilitatea extinderii regimului liberalizat de vize între RM și alte state și intensificarea acțiunilor de promovare a patrimoniului cultural.
Prim-ministrul a declarat că turismul este un domeniu important și dezvoltarea acestuia va contribui esențial la creșterea economiei naționale. „Împreună trebuie să găsim soluții și să întreprindem acțiunile necesare pentru impulsionarea activităților pe acest sector. Republica Moldova are potențial și el trebuie valorificat”, a spus șeful Executivului.
În final, premierul a solicitat definitivarea Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030” pe dimensiunea turismului și a stabilit un termen de două luni ca să fie realizate procedurile de îmbunătățire a legislației în domeniul turismului. Printre priorități, Șeful Executivului a evidențiat necesitatea digitizării serviciilor și oportunităților, astfel încât acestea să fie mai accesibile pentru consumatorii finali, ce va permite monitorizarea evoluțiilor în industrie.