Prim-ministrul Ion Chicu a discutat cu un grup de veterani
Prim-ministrul Ion Chicu a ieșit în fața unui grup de veterani ce a venit să protesteze în Piața Marii Adunări Naționale. Domnul Chicu a invitat liderii protestatarilor la o discuție în clădirea Executivului. Reprezentanții veteranilor au înaintat un set de cerințe social-economice.
Premierul Chicu a informat veteranii despre resuscitarea Consiliului național pentru problemele veteranilor de război, conducerea căruia a fost preluată de dl. Victor Gaiciuc, Ministrul Apărării. Această platformă e menită să colecteze problemele și propunerile referitoare la îmbunătățirea nivelului de viață al veteranilor, după care să elaboreze și promoveze soluții la nivel de guvern.
În cadrul ședinței s-a convenit că pe data de 24 ianuarie va avea loc ședința Consiliului Național cu participarea prim-ministrului și a reprezentanților veteranilor în cadrul căreia va fi definitivat un mecanism eficient de comunicare și conlucrare, astfel încât solicitările să fie satisfăcute în măsura posibilităților.