Premierul Ion Chicu a participat la ședința comună cu Președintele țării, domnul Igor Dodon, și Președintele Parlamentului, doamna Zinaida Greceanîi
Prim-ministrul Chicu a participat la ședința comună cu Președintele țării, domnul Igor Dodon și Președintele Parlamentului, doamna Zinaida Greceanîi. În finalul ședinței, Șeful Executivului a informat presa despre subiectele discutate.
Premierul a anunțat despre începutul implementării proiectelor naționale de reabilitare a drumurilor și continuarea implementării programelor guvernamentale de aprovizionare cu apă, gaz și lichidarea gunoiștilor neautorizate. Dl. Chicu a menționat că subiectul proiectelor naționale va fi discutat și cu toți primarii din țară, în cadrul reuniunii programate pentru 22 ianuarie curent.
În continuare, Prim-ministrul s-a referit la situația criminogenă și a accentuat necesitatea restabilirii institutului polițiștilor de sector. În context, Premierul Chicu a declarat: „Reforma poliției efectuată în 2011-2012 a eliminat acest institut. Acum nimeni nu mai interacționează direct cu cetățenii. Vom restabili în fiecare localitate activitatea polițistului de sector care va cunoaște fiecare cetățean, starea socială și buletinul de identitate al acestuia. Vom majora substanțial salariul polițistului de sector și va fi dotat corespunzător. Fără lucru serios la etapa de prevenție, nu vom avea o dinamică pozitivă în această direcție”.
În final, Șeful Executivului a trecut în revistă cele mai importante evenimente planificate pentru săptămâna curentă, printre care: întrevederea cu grupul de experți ad-hoc al Consiliului Europei, pentru a discuta conceptul de evaluare al judecătorilor; întâlnirea cu conducerea Băncii de Dezvoltare Euroasiatică și prima ședință a grupului de monitorizare a prețurilor, condusă de Vicepremierul Serghei Pușcuța.