Prim-ministrul a convocat o ședință pentru a examina obiecțiile față de procedurile CNPDCP
Prim-ministrul a convocat o ședință pentru a examina obiecțiile față de procedurile Centrului de Prelucrare a Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP). Ședința a întrunit factori de decizie ai instituțiilor implicate în proces: Ministerul Justiției, MEI, MSMPS, ASP, AGE, Consiliul economic, secretari de stat și consilieri ai premierului.
În cadrul ședinței au fost abordate dificultățile în procesul de interacțiune a instituțiilor publice cu Centrul.
Autoritățile au semnalat o serie de probleme care le întâmpină în procesul de transmitere sau obținere a datelor personale între instituții, din cauza procedurilor excesive și interepretările abuzive ale legislației de către responsabilii din cadrul Centrului.
Participanții la ședință s-au expus pentru modificrea proiectului de lege referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal, care este examinat acum în Parlament, motivând că prevederile sunt mai dure decât cele aplicate în UE. Aceste abordări vor crea impedimente în dezvoltarea sectorului privat și cel financiar.
Responsabilii au menționat că protejarea excesivă a datelor personale împiedică dezvoltarea economică, digitalizarea serviciilor publice, stagnează proiectele inovaționale și automatizarea proceselor. De aceea, este necesar de revizuit legislația în acest scop și de stabilit regulamente clare de implementare a prevederilor, fără loc de interpretări.
Prim-ministrul a accentuat necesitatea revizuirii competențelor CNPDCP, deschidere maximă din partea conducerii Centrului pentru colaborarea cu alte instituții în lucrările de îmbunătățire a proceselor de prelucrare a datelor. Dl. Chicu a dispus crearea unui grup de lucru care să identifice soluții pentru eficientizarea mecanismului național de prelucrare a datelor, prin revizuirea legislației existente și cea în curs de promovare, astfel încât aceasta să permită dezvoltarea serviciilor în RM.