Prim-ministrul Chicu a mers în satul Molești
Premierul Chicu a mers în satul Molești, raionul Ialoveni, unde s-a întâlnit cu un grup de primari și localnici.
Șeful Executivului a apreciat capacitatea de mobilizare a locuitorilor satului Molești: „Nu am mai întâlnit vreo localitate în care contribuția oamenilor să fie atât de masivă - 7 milioane de lei în ultimii 10 ani. Molești poate fi exemplu pentru alte sate.”
În cadrul discuțiilor au fost abordate probleme precum calitatea proastă a drumului Molești-Costești, plecarea tinerilor, tăierea pădurilor și altele.
Ion Chicu a informat oamenii despre rezultatele anului 2019 și planurile pentru 2020: „Guvernul a împlinit ieri 100 de zile. Am încheiat anul 2019 cu indicatori economici foarte buni, indiferent de turbulențele politice. Vom investi masiv în construcția drumurilor, în total, anul acesta, vom investi cca 7 miliarde de lei.”
Primarii au informat șeful Guvernului despre problemele confruntate în dezvoltarea localităților administrate, printre care au fost menționate: gazificarea satului Hansca, apeductul și canalizarea în satele Dănceni, Sociteni și Mileștii Mici, renovarea Casei de cultură la Țipala și reabilitarea drumurilor de acces din majoritatea localităților din raionul Ialoveni.
Ion Chicu a mers la Liceul Teoretic din satul Molești, unde a avut o discuție cu echipa pedagogilor.