Ședința on-line a Comisiei pentru Situații Excepționale
Ion Chicu a condus ședința on-line a Comisiei pentru Situații Excepționale.
Membrii CSE au discutat necesitatea achitării indemnizațiilor pentru șomaj persoanelor care au pierdut activitatea în rezultatul restricțiilor impuse de procesul de administrare a situației epidemiologice.
De indemnizații pot beneficia și cetățenii Republicii Moldova veniți din afara țării din cauza răspândirii epidemiei în peste 200 de țări ale lumii.
Executivul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului pentru modificarea unor acte legislative ce vizează activitatea de întreprinzător și măsurile sociale de susținere a populației pe durata stării de urgență. Prim-ministrul Chicu a mers în Parlament pentru a prezenta proiectul, însă ședința stabilită nu a întrunit numărul necesar de deputați și, în conformitate cu Regulamentul Parlamentului, Președintele Legislativului a închis ședința. Un grup de deputați a contestat proiectul de lege la Curtea Constituțională care a decis suspendarea proiectului de angajare a răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Pentru a nu stopa recepționarea cererilor pentru indemnizație și susținere a mediului economic, CSE a adoptat un șir de decizii valabile exclusiv pe durata stării de urgență.
Dispoziția nr. 16 din 10 aprilie, adoptată la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, poate fi găsită aici.