Premierul Chicu a participat la o ședință cu Președintele țării
Prim-ministrul Chicu a discutat cu Președintele țării, Igor Dodon evoluția situației epidemiologice și aspecte legate de reluarea activităților economice.
Prim-ministrul a menționat că pe parcursul lunii mai, treptat, a fost reluată activitatea unor domenii economice și din 1 iunie e reluată activitatea piețelor din municipiile Chișinău și Bălți. Din data de 8 iunie vor fi deschise și centrele comerciale, care vor activa cu unele restricții.
„Am remarcat faptul ca odată cu reluarea activității unor sectoare economice, avem o revenire treptată la încasările BPN. Încă suntem departe de ceea ce era planificat inițial. Avem încrederea că angajamentele statului în achitarea salariilor, pensiilor și alocațiilor sociale vor fi îndeplinite de stat. Sper că vom reveni și la situația de până la 15 martie, când aveam o depășire a venitului BPN față de anul trecut cu 16%, iar al Serviciului Vamal cu 27%”, a declarat Ion Chicu.
Premierul a vorbit despre comunicarea de săptămâna trecută cu reprezentanții Comisiei Europene privind îndeplinirea condiționalităților RM pentru a primi cea de-a doua tranșă din asistența macrofinanciară, în valoare de 100 mil. euro.
Guvernul nu renunță la creditul din Federația Rusă, care este oferit în condiții avantajoase și va servi la resuscitarea economiei naționale și pentru menținerea consumului.
Prim-ministrul a informat că Executivul comunică cu experții din cadrul German Economic Team referitor la căile de diminuare a impactului crizei economice și de resuscitare a Economiei, dar și despre reforma teritorial administrativă.
În finalul briefingului, Ion Chicu a felicitat părinții și copiii din țară cu ocazia Zilei Copilului, marcată astăzi, pe 1 iunie.