Cabinetul de miniștri s-a convocat în ședință
Prim-ministrul Ion Chicu a condus ședința Guvernului. Pe agendă au fost incluse 5 subiecte.
Ministrul Nagacevschi a prezentat spre aprobare proiectul de lege care prevede perfecționarea reglementărilor din cadrul normativ existent referitoare la mecanismul de aplicare a instituției regresului în contextul condamnării RM de către CEDO. Scopul este de a oferi posibilitate statului să înainteze acțiuni de regres împotriva judecătorilor vinovați de condamnarea RM de către CEDO. Potrivit documentului, Ministerul Justiției urmează să fie entitatea responsabilă pentru înaintarea acțiunilor de regres, iar termenul de atragere la procedura disciplinară va constitui 5 ani.
Prim-ministrul a subliniat importanța proiectului, în contextul în care anual bugetul de stat suferă pierderi colosale în urma condamnării RM la CEDO. „Este un proiect foarte bun. Astfel RM își va cunoaște „eroii” pentru care plătim sume imense la Curtea Europeană, dar și să-i poată trage la răspundere. Sper foarte mult că odată cu aprobarea acestui proiect, judecătorii vor cântări bine înainte de a încălca legile”, a adăugat premierul Chicu.
Ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuță, a prezentat proiectul de lege care presupune atribuirea Serviciului Fiscal de Stat a competențelor deținute anterior de poliția economică, ceea ce prevede efectuarea activităților speciale de investigație și urmărire penală pentru diverse infracțiuni economice, cum ar fi practicarea ilegală a activității de întreprinzător, practicarea ilegală a activității financiare, pseudo-activitatea de întreprinzător, evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și a organizațiilor, evaziunea fiscală a persoanelor fizice etc. Astfel se urmărește prevenirea și combaterea infracțiunilor economice, care prejudiciază activitatea agenților economici onești și împiedică stimularea unei concurențe loiale. În acest sens, se va organiza o subdiviziune a SFS ce va include 70 de angajați.
Ministrul Viorica Dumbrăveanu a vorbit despre unele măsuri de stimulare a medicilor și farmaciștilor rezidenți, studenților din învăţământul superior şi profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar medical și farmaceutic antrenați în controlul și combaterea infecției COVID–19. Proiectul prevede stabilirea unei burse suplimentare pentru stagiul de practică pentru următorii doi ani. În acest sens, din bugetul de stat vor fi alocate 6,6 milioane de lei. În prezent, în lupta cu pandemia sunt antrenați 53 de rezidenți și 200 de studenți.
Cabinetul de miniștri a aprobat, la solicitarea Agenției Proprietăți Publice, alocarea de către Ministerul Finanțelor, din contul mijloacelor prevăzute în bugetului de stat pentru anul 2020, a 71 306, 2 mii lei pentru SRL „Arena Națională ”, pentru majorarea capitalului social.
La finalul ședinței, premierul a vorbit despre platformele industriale și despre lucrările de reparație a unor sectoare de drum vizitate ieri la Telenești și Sîngerei și a solicitat deschidere din partea entităților responsabile, inclusiv a Ministerului Economiei și Infrastructurii, în perfectarea actelor solicitate de agenții economici.
Ministrul Răilean a declarat că zilnic se semnează în medie câte 4 contracte în ceea ce privește proiectul „Drumuri bune - 2020”, iar de astăzi în unele localități au și început lucrările. În același context, conducerea MEI a declarat că se preconizează, către 1 august 2020, darea în exploatare a gazoductul Iași-Ungheni.