CNESP: Starea de urgență se prelungește până pe 31 iulie
La Guvern a avut loc ședința online a Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică, prezidată de premierul Ion Chicu. În cadrul acesteia, s-a făcut bilanțul situației epidemiologice și s-au stabilit acțiunile necesare a fi întreprinse în continuare.
„În ultimele 3 săptămâni, în țara noastră s-a înregistrat o diminuare constantă a numărului de cazuri confirmate cu infecția COVID-19. Din păcate, nu se observă același lucru la nivel regional și internațional, unde se stabilesc antirecorduri de la o zi la alta. Inevitabil, pandemia continuă să ne decidă modul de viață, dar și activitățile la nivel guvernamental”, a declarat prim-ministrul.
Membrii comisiei au decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică până pe 31 iulie 2020. Reieșind din riscul iminent pentru sănătatea publică, se mențin, în aproape toate domeniile, prevederile și restricțiile de până acum.
Rămâne în vigoare respectarea strictă a măsurilor de control și combatere a infecției COVID-19 pe întreg teritoriul țării, în mod special în incinta instituțiilor medico-sanitare, în transport și în unitățile comerciale.
Toate deciziile adoptate de CNESP la ședința de azi sunt cuprinse în Hotărârea nr. 20, care poate fi găsită aici.