1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
  4. Guvernul continuă negocierile cu echipa de experți ai FMI
18:08 - 22.07.2020
2
0 /5 Stars by
0
0

Guvernul continuă negocierile cu echipa de experți ai FMI

sursa: gov.md А+ А-
Guvernul continuă negocierile cu echipa de experți ai FMIGuvernul continuă negocierile cu echipa de experți ai FMI

Premierul Ion Chicu a avut o ședință cu echipa de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Ruben Atoyan, în cadrul căreia au fost continuate negocierile privind încheierea unui nou program cu FMI. La discuții a participat conducerea MEI, Ministerului Justiției, Guvernatorul BNM, ș.a.

 

Părțile au apreciat dialogul constructiv din ultimele 2 săptămâni, în care misiunea FMI a purtat negocieri cu autoritățile Republicii Moldova privind acțiunile prevăzute în noul program pe țară. Acesta va include un set amplu de măsuri prioritare orientate spre susținerea economiei în Republica Moldova,  promovarea unei bune guvernanțe fiscale și financiare,  combaterea corupției și consolidarea statului de drept, îmbunătățirea politicii energetice, menținerea statutului independent al Băncii Naționale a Moldovei, continuarea reformei APC și APL, ș.a.

„Mulțumesc echipelor de experți pentru munca realizată, pe majoritatea condiționalităților și măsurilor de politici s-a ajuns la consens. Sprijinul FMI este valoros pentru Republica Moldova, acesta ne va permite să continuăm implementarea reformelor cu-adevărat importante în țara noastră și în beneficiul cetățenilor”, a menționat Ion Chicu.

 

Valoarea noului program de cooperare între Republica Moldova și FMI se ridică la 550 milioane de dolari și va fi implementat în perioada 2020-2023. Cea mai mare parte din sumă va fi utilizată drept sprijin bugetar.

 

La rândul său, Ruben Atoyan a mulțumit pentru cooperarea constructivă cu autoritățile din țara noastră. Negocierile privind noul program vor continua. Memorandumul între RM și FMI urmează a fi discutat în luna septembrie, în cadrul ședinței Consiliului Directorilor Fondului Monetar Internațional.


Guvernul continuă negocierile cu echipa de experți ai FMI

Guvernul continuă negocierile cu echipa de experți ai FMI

Guvernul continuă negocierile cu echipa de experți ai FMI

Guvernul continuă negocierile cu echipa de experți ai FMI

Publicat de:Рустам
Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2025
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее