Premierul Chicu: „Azi vom definitiva regulamentul de repartizare a celor 100 milioane de lei pentru a sprijini agenții economici afectați de calamități”
Prim-ministrul Ion Chicu, împreună cu șeful statului, Igor Dodon, și speakerul Parlamentului, Zinaida Greceanîi, au făcut astăzi bilanțul săptămânii trecute și au discutat principalele subiecte de pe agenda următoarelor zile.
În cadrul ședinței comune s-au trecut în revistă toate proiectele care au fost aprobate în sesiunea parlamentară primăvară - vară și s-a constatat că majoritatea proiectelor importante și urgente au fost aprobate de Parlament. Astfel, nu sunt impedimente în activitatea Guvernului. Mai mult, Premierul a remarcat că au fost aprobate și condiționalitățile pentru asistența macrofinanciară și alte angajamente pe care le are Republica Moldova.
Premierul a anunțat că suntem la etapa finală de negocieri cu Fondul Monetar Internațional. „S-a ajuns la înțelegeri pe majoritatea domeniilor, inclusiv cel fiscal. Mai sunt câteva elemente care urmează a fi finalizate și agreate, care țin mai mult de justiție”, a mai spus Ion Chicu.
Referindu-se la situația din agricultură, prim-ministrul a declarat că seceta a lovit dur Republica Moldova: „Este clar că au fost afectate cerealele din prima grupă. Mulți agenți economici au suferit de pe urma calamităților naturale. Din păcate, nici cu semănăturile din grupa a doua situația nu este mai bună. Culturile de porumb și floarea-soarelui, practic, sunt compromise. Azi vom definitiva regulamentul de repartizare a celor 100 milioane de lei destinate agriculturii și care ar putea compensa, într-o oarecare măsură, pierderile suportate de agenții economici.”
La înrevederea cu președintele RM și președintele Parlamentului s-a discutat și situația bugetară. S-a constat că în luna iulie curent situația este stabilă, veniturile egalând cu cele din iulie anul trecut, fapt care vine să confirme prognoza Guvernului.
Premierul a anunțat că săptămâna aceasta Cabinetul de miniștri urmează să aprobe acordul de împrumut de 100 milioane de euro oferit de Uniunea Europeană în cadrul programului de asistență macrofinanciară Omnibus.
Membrii Executivului vor examina Hotărârea de Guvern privind lansarea negocierilor cu Federația Rusă în privința creditului, după ce Comisia parlamentară a dat aviz pozitiv.
Șeful Exevutivului a informat că anul acesta, evenimentele ce țin de Sărbătorile Naționale petrecute la sfârșitul lunii august nu se vor desfășura în mod tradițional, dar vor fi televizate.
Premierul Chicu a vorbit și despre starea epidemiologică din țară. „Din păcate evoluția nu este bună nici în regiune, nici la noi în țară. Numărul celor infectați este în creștere. Rog responsabilitate maximă. Sperăm că de la 1 Septembrie să redeschidem grădinițele și școlile, bineînțeles, în baza unor instrucțiuni stricte”, a punctat Ion Chicu.