Guvernul a implementat operativ măsurile de susținere a agricultorilor
În mai puțin de o săptămână de la discuțiile Guvernului cu reprezentanții Asociațiilor de agricultori, astăzi, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) deja a acordat primele plăți producătorilor agricoli pentru pierderile suportate la culturile de grupa I. Suma despăgubirilor ajunge la 1,6 mil. lei, calculat cu 1500 lei per hectar. Până la acest moment, AIPA a recepționat 106 dosare pentru care urmează a fi achitate compensații de 13,7 mil. lei.
Guvernul a alocat 300 milioane de lei pentru a compensa parțial pierderile agricultorilor, în scopul asigurării securității alimentare a țării. Miercuri, în ședința de Guvern, a fost aprobat un set de măsuri pentru a susține agricultorii. Valoarea estimativă a acestora constituie 1,65 miliarde lei, cu 700 milioane mai mult decât anul precedent.
S-a extins subvenționarea creditelor agricultorilor, inclusiv a celor accesate anterior. A fost luată decizia de a restitui TVA-ului acumulat pentru subvenționarea plăților fiscale aferente salariilor și compensarea impozitului funciar. A fost simplificată procedura de obținere a ajutorului de către agricultori. Până la 31 decembrie 2020, va fi instituit moratoriu asupra controlului fiscal al agenților economici din agricultură. Premierul a remarcat disponibilitatea instituțiilor financiare de a fi cooperante în reeșalonarea creditelor producătorilor agricoli.
Astfel, Guvernul a realizat eficient angajamentele asumate față de reprezentanții sectorului agricol. Ion Chicu a menționat că MADRM a demarat evaluările pentru a stabili pierderile la culturile de grupa a doua.
„Atunci când este dialog constructiv, rezultatele nu se lasă mult așteptate. Vom continua să discutăm cu agricultorii pentru a identifica soluții și a veni cu suportul necesar. Protestatarii au plecat astăzi și apreciez faptul că au menținut ordinea, nu au admis încălcări a ordinii publice, așa cum au promis sâmbătă. Apreciez faptul că și ei și-au îndeplinit promisiunile, iar Guvernul sâmbătă a promis, miercuri a aprobat și vineri a plătit. Astfel înțelegem noi o conlucrare eficientă”, a declarat Ion Chicu.
În context, premierul a mulțumit pentru abordarea constructivă a agricultorilor, dar și a grupului de lucru parlamentar, creat pentru redresarea situației în agricultură.