În Austria, Franța și Marea Britanie vor fi create birouri comercial-economice în cadrul Ambasadelor Republicii Moldova
În cadrul Ambasadelor Republicii Moldova în Republica Austria, în Republica Franceză, în Regatul Unit al Marii Britaniei și Irlandei de Nord va activa câte 1 responsabil pentru serviciile comercial-economice. Guvernul a aprobat astăzi suplinirea statelor de personal ale acestor Ambasade.
Diplomații vor avea misiunea de a promova activ oportunitățile investiționale oferite de țara noastră și a valorifica relațiile comercial-economice.
„Aceste birouri economice pe care le avem pe lângă mai multe Ambasade trebuie să lucreze mai eficient și sarcina lor prioritară pentru următorii ani trebuie să fie atragerea investitorilor străini în cele 18 platforme industriale pe care noi le creăm în raioane. Fiecare dintre reprezenanții noștri economici trebuie sa vină cu investitori, în caz contrar cheltuielile pe care le avem pentru amenajarea terenurilor nu își au rostul”, a menționat șeful Guvernului, solicitând Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene să verifice periodic eficiența acestor birouri și să informeze societatea despre rezultatele produse.