Prim-ministrul a discutat cu Excelența Sa Angela Ganninger, Ambasadoarea Germaniei
Prim-ministrul a discutat cu Excelența Sa Angela Ganninger, Ambasadoarea Germaniei Prim-ministrul Ion Chicu și Excelența Sa Angela Ganninger, Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova au avut astăzi o întrevedere la Guvern. Oficialii au făcut un schimb de opinii privind situația actuală socio-economică în Republica Moldova și evoluția proiectelor pe agenda comună.
Ion Chicu a declarat că în urma dificultăților socio-economice provocate de situația pandemică, răspunsul Guvernului pentru a susține economia este investiția masivă în infrastructură. Aceasta este condiția de bază pentru a atrage investitori străini și a dezvolta afacerile. În context, este în proces pregătirea celor 18 Platforme Industriale Multifuncționale în raioanele țării. Totodată, situația financiar-bancară a Republicii Moldova este una avantajoasă pentru investitori, întrucât țara noastră are o rată mică de împrumut extern.
Un alt criteriu solid pentru comunitatea internațională reprezintă încheierea cu succes a Programului cu Fondul Monetar Internațional. În prezent, autoritățile sunt la etapa finală de încheiere a unui nou program cu FMI. În altă ordine de idei, părțile au discutat despre organizarea procesului electoral. Premierul a precizat că Guvernul depune toate eforturile pentru a asigura desfășurarea scrutinului cu respectarea normelor sanitare, într-un mod transparent și fără implicarea resurselor administrative în campania electorală.
Șeful Guvernului a asigurat că Republica Moldova rămâne plenar angajată în îndeplinirea condiționalităților pe Agenda de Asociere cu Uniunea Europenă și realizarea reformelor necesare. În context, a mulțumit statului german pentru suportul continuu acordat țării noastre, inclusiv prin asistența furnizată de către echipa German Economic Team (GET), dar și suportul oferit de GIZ care este un partener important în realizarea reformelor.