Pedepsele pentru actele de vandalism vor fi înăsprite
În cadrul ședinței de astăzi, Guvernul a decis înăsprirea sancțiunilor pentru cei care vandalizează mormintele. În acest sens, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a prezentat un proiect de lege care prevede majorarea sancțiunilor pentru intoleranța religioasă pe teritoriul Republicii Moldova.
Sancțiunile prevăzute la moment de legislația penală și contravențională nu descurajează comiterea unor asemenea fapte în viitor, motiv pentru care se propune o agravare a răspunderii survenite pentru comiterea unor fapte care manifestă intoleranța religioasă și lipsa de respect față de sentimentele persoanelor atașate de valorile religioase.
Potrivit proiectului se propune o amendă în mărime de la 750 la 950 unități convenționale, sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 ore la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani. Concomitent, se propune reglementarea în calitate de contravenție a acțiunii de profanare a mormintelor, precum și majorarea sancțiunii contravenționale de la 18 până la 36 unități convenționale.
„Condamnăm acțiunile petrecute pe 2 noiembrie în cimitirul evreiesc. Trebuie să venim cu o reacție dură la aceste infracțiuni. Suntem un stat civilizat și ținem la memoria strămoșilor, a tuturor oamenilor care au locuit pe acest meleag, indiferent de etnie din care făceau parte, respectiv, asemenea cazuri merită condamnate și pedepsite cu toată asprimea legii”, a spus Ion Chicu.