Premierul Chicu a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului
Astăzi, 20 noiembrie, marcăm Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, proclamată de către Adunarea Generală a ONU în anul 1954. Tot în această zi, în 1989, a fost adoptată Convenția cu privire la Drepturile Copilului.
Cu această ocazie, vreau să felicit toți părinții, angajații statului, voluntarii și toți specialiștii implicați în protecția și asigurarea bunăstării copiilor din țara noastră și din întreaga lume. Este o datorie și o misiune nobilă a noastră să-i protejăm, să facem tot ce ne stă în puteri pentru a asigura respectarea drepturilor copiilor la sănătate, educație, libertate, astfel încât ei să aibă parte de o copilărie fericită.
Un copil fericit crește un om împlinit, un părinte responsabil, care la rândul său va oferi dragoste și grijă copiilor săi.
Cu toții ne dorim o societate responsabilă și o țară prosperă, iar pentru asta trebuie să investim în copii, în fiecare zi.
Mâine va trebui să culegem roadele, să beneficiem de atitudinea lor față de noi. De aceea, apelul meu este să avem grijă de copii, fiecare în virtutea posibilităților și competențelor sale.
Ei sunt viitorul nostru, iar viitorul depinde de noi!
Cu respect,Ion ChicuPrim-ministrul Republicii Moldova