Mesajul prim-ministrului interimar, Aureliu Ciocoi, cu ocazia Zilei Internaționale a femeilor și fetelor din domeniul științei
Astăzi sărbătorim Ziua internațională a femeilor și fetelor din domeniul științei. Marcată anual, în data de 11 februarie, la inițiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite, (International Day of Women and Girls in Science), această zi are scopul de a evidenția rolul și contribuția femeilor în dezvoltarea societății, prin știință, tehnologie și inovație.
Celebrarea acestei zile este o oportunitate de a promova accesul deplin și echitabil al femeilor și fetelor în dezvoltarea științifică și economică a țării. De asemenea, este o ocazie de a educa societatea privind rolul cercetării, de a mobiliza voința politică și resursele pentru a soluționa problemele stringente ale societății, dar și a celebra și a valorifica realizările în domeniu.
Genericul Zilei internaționale a femeilor și fetelor din domeniul științei, în acest an, este dedicat doamnelor cercetătoare, aflate în prima linie de luptă împotriva Covid-19. Trăind într-o lume în continuă schimbare, avem nevoie de știință și inovare, iar știința are nevoie de femei, de cretivitatea și descoperirile acestora.
Prezența femeilor în domeniul științei asigură respectarea principiului echității în societate. Mă bucur să constat că actualmente, în Republica Moldova ponderea femeilor angajate în activități de cercetare științifică și dezvoltare constituie cca 65%, iar ponderea femeilor tinere antrenate în studii superioare de doctorat și orientate spre cariera științifică reprezintă 54%.
Totodată, în acest an, 37 de femei cercetătoare din țară au fost premiate cu Diploma Guvernului în semn de înaltă recunoștință și apreciere a rezultatelor remarcabile în dezvoltarea științei și inovării.
Astfel, onorăm și încurajăm femeile și fetele în carierea științifică, asumându-ne angajamentul de a elabora politici și inițiative în acest scop, care să faciliteze inclusiv promovarea femeilor în calitate de lideri ai instituțiilor științifice.
Din numele Guvernului Republicii Moldova și al meu personal, vă mulțumesc pentru dedicație, creativitate, ingeniozitate și contribuție substanțială în dezvoltarea societății. Vă dorim în continuare atingerea noilor progrese și să aveți parte de aprecierea rezultatelor pe măsură!
Cu respect, Aureliu Ciocoi, Prim-ministru interimar al Republicii Moldova