Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a precizat care sunt perspectivele actuale de achiziționare a vaccinurilor în Republica Moldova
Numărul cetățenilor din Republica Moldova, vaccinați cu primul rapel a ajuns la peste 82 000, iar 9 476 au primit și cel de-al doilea rapel, fiind astfel imunizați împotriva coronavirusului de tip nou. Despre aceasta a anunțat prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi, după convocarea unei noi ședințe a Centrului unic de comandă a stării de urgență.
Șeful Guvernului interimar a făcut mai multe precizări referitor la situația actuală în achiziționarea vaccinurilor anti-Covid-19. În prezent, Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale este în proces de achizițioanre a unui lot de 100 000 doze vaccin CoronaVax, a cărui producător este din China.
În același timp, Republica Moldova, prin intermediul platformei Covax, beneficiază de 20% din necesarul vaccinurilor pentru imunizarea națională, iar alte 30% din totalul necesar pe țară sunt oferite la un preț preferențial, adică direct de la producător. „S-a decis că pe platforma Covax, Republica Moldova urmează să procure peste 2 milioane de doze de vaccin disponibil, pentru că nu noi alegem vaccinul pe care vrem să-l achiționăm, ci ni se oferă ceea ce este disponibil pe platforma Covax, iar noi va trebui să achităm contravaloarea loturilor disponibile în cazul în care le acceptăm”, a declarat Aureliu Ciocoi, adăugând că au fost demarate discuțiile cu producătorul Moderna în vederea examinării posibilității de a procura 1,5 milioane doze de vaccin.
La fel, se poartă discuții cu Fondul de Investiții Directe din Rusia, proprietar al vaccinului Sputnik-V, pentru a informa autoritățile Republicii Moldova despre condițiile lor pentru eventuala achiziție a 700 000 doze vaccin Sputnik-V. Aureliu Ciocoi a precizat că la moment încă nu se negociază aceste achiziții, ci doar se analizează care este mai avantajoasă pentru țara noastră.
Totodată, mâine, în țară, vor sosi 2 loturi noi de vaccinuri, ca ajutor umanitar: un lot de 132 000 doze de vaccin AstraZeneca, oferite generos de Guvernul României, prin intermediul Mecanismului european de protecție civilă, activat de Republica Moldova în februarie 2021 și cel de-al doilea lot, de 48 000 doze vaccin AstraZeneca, oferit prin intermediul platformei Covax.
Până la sfârșitul lunii curente, în Republica Moldova vor fi livrate cele 100 000 doze de vaccin procurate deja de la producătorul CoronaVax, cât și donația promisă anterior țării noastre de către Republica Populară Chineză.