La Guvern au fost discutate pagubele și consecințele de pe urma ploilor abundente din acest an
De la începutul anului, ploile puternice cu vânt și grindină au afectat 38 de localități în 17 raioane ale țării, distrugând 12 km de drum și fiind smulse 820 m2 tablă de acoperiș. Totodată, au suportat pagube semănăturile agricole de pe o suprafață de peste 8000 hectare, în mare parte de porumb, floarea soarelui, orz și alte culturi. Actualmente, pagubele materiale sunt în proces de estimare de către organele administrațiilor teritoriale atât la nivel de primării, cât și la cele ale comisiilor locale de situații excepționale și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Datele au fost raportate astăzi prim-ministrului interimar în cadrul unei ședințe convocate la Guvern cu participarea ministrului agriculturii, Ion Perju, ministrului apărării, Victor Gaiciuc, șeful IGSU, Mihail Harabagiu.
Participanții au analizat capacitățile de intervenție disponibile în caz de necesitate, evaluând, totodată, perspectivele de diminuare a riscurilor eventualelor fenomene meteorologice periculoase care ar putea avea loc. Astfel, a fost menționat faptul că actualmente nu există pericole de inundații atât în lunca râului Nistru, cât și în cea a râului Prut. În cazul ambelor fluvii debitul de apă se menține ridicat, dar fără a periclita siguranța localităților, existând o marjă de rezervă substanțială până la atingerea cotelor de risc al inundațiilor. În context, a fost subliniată necesitatea suplinirii stocurilor disponibile de rachete antigrindină, în acest an fiind deja utilizate circa 5000 de rachete (dublu comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent), dar și desfășurarea a 18 noi stații antigrindină care ar extinde aria protecției asupra raionelor Ștefan Vodă, Caușeni, Hâncești și Șoldănești.
Premierul în exercițiu a dat indicații responsabililor să asigure inspectarea suplimentară a digurilor de protecție și întărirea acestora în funcție de necesitate, dar și estimarea completă a pagubelor în termini cât mai restrânși.