Aureliu Ciocoi a înmânat diplomele de licență celor mai buni absolvenți FRIȘPA
Prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, a participat astăzi la ceremonia de înmânare a diplomelor de licență pentru 20 dintre cei mai buni studenți ai Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a Universității de Stat din Moldova. La eveniment au fost prezenți rectorul USM, Igor Șarov, decanul FRIȘPA, Alexandru Solcan, absolvenții promoției 2021 și familiile lor.
Șeful interimar al Guvernului a venit cu un mesaj de felicitare pentru studenți, subliniind ideea că Republica Moldova are nevoie de tineri bine pregătiți și angajați să construiască viitorul acasă.
„Mă bucur să vă văd atât de frumoși, tineri, cu licăr în ochi și cu o cale deschisă în față. Înțeleg emoțiile care vă copleșesc, dar să știți că abia după ce vă luați diploma începe marea universitate a vieții. Acum dețineți doar o cheiță de la multiplele porți pe care urmează să le descuiați pe parcursul vieții. Eu vă doresc ca viața să vă aducă doar surprize plăcute și realizarea așteptărilor pe care vi le stabiliți”, a menționat premierul Ciocoi.
Aureliu Ciocoi a îndemnat tinerii absolvenți să învețe toată viață și să aibă curajul de a bate la multe uși, inclusiv la cea a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, unde activează foști studenți ai facultății.
„Sper mult ca veți fi vaccinul atât de necesar țării noastre care să ne ajute să depășim interminabilele crize, atât politice cât și economice. Sunteți generația de reziliență, generația care a trecut prin pandemie. Ați demonstra că puteți face carte și de la distanță. În cadrul ministerului avem nevoie de forțele dumneavoastră proaspete și active, ca să aduceți un suflu nou în diplomația Republicii Moldova”, a conchis premierul interimar.
În total, astăzi, au fost înmânate diplome pentru 137 de absolvenți ai Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, dintre aceștia, 95 de absolvenți și-au făcut studiile la zi, iar alți 42 au învățat în ciclul cu frecvență redusă.