Mesajul premierului interimar, Aureliu Ciocoi, de Ziua Constituției
Astăzi se împlinesc 27 de ani de la data adoptării Constituției Republicii Moldova - Legea supremă a Țării, în care se consfințesc drepturile și libertățile fundamentale și se stabilesc regulile generale de organizare și funcționare a statului. Adoptarea Constituției a reprezentat un pas decisiv pe calea transformărilor democratice și a marcat ruptura definitivă de regimul totalitar. Însă aceasta a însemnat doar începutul unui drum lung, spre construcția unui stat de drept, democratic, în care omul să reprezinte valoarea supremă, spre statul în care fiecare persoană să se simtă mândră de patria sa, sigură în viitorul prosper al copiilor săi.
Ziua Constituției este un bun prilej pentru a face un bilanț al realizărilor, dar cred că mult mai important este să reflectăm asupra la ce mai avem de făcut. Fiecare dintre noi ar face bine să reflecteze nu doar asupra la ce poate să ne ofere țara, dar, poate în primul rând, la ce putem oferi noi țării. Iar persoanele care dețin, sau care vor deține funcții publice, trebuie să conștientizeze obligația constituțională și morală de a pune interesul public mai presus de interesul personal, sau de grup.
Republica Moldova a trecut și mai trece prin momente complicate. Și, din păcate, viitorul cu siguranță va aduce inclusiv noi provocări. Dar sunt convins, că dacă fiecare dintre noi va da dovadă de bună-credință, societatea noastră va reuși să facă față provocărilor. Sper că vom da dovadă de înțelepciune și vom reuși să asigurăm implementarea plenară a principiilor și valorilor constituționale.
Aureliu Ciocoi,
Prim-ministrul interimar al Republicii Moldova