1. Portal de divertisment
  2. Știri
  3. Politică
  4. DOSARUL DEPUTATULUI DENIS ULANOV VIZAT ÎN „FRAUDA BANCARĂ” A FOST TRIMIS ÎN JUDECATĂ
14:30 - 30.07.2021
2
0 /5 Stars by
0
0

DOSARUL DEPUTATULUI DENIS ULANOV VIZAT ÎN „FRAUDA BANCARĂ” A FOST TRIMIS ÎN JUDECATĂ

DOSARUL DEPUTATULUI DENIS ULANOV VIZAT ÎN „FRAUDA BANCARĂ” A FOST TRIMIS ÎN JUDECATĂ

Procuratura Anticorupție a finalizat și expediat în judecată cauza penală în care deputatul Denis Ulanov este acuzat de „escrocherie” și „spălare de bani”, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari și în interesele unei asociații criminale.

Potrivit agenției INFOTAG cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale (PG), rechizitoriul cuprinde 630 de file, iar întreg probatoriul însumează 81 de volume.

„Respectiva cauză penală face parte din dosarul denumit generic „Frauda bancară”, iar pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii, procurorii au instituit sechestre pe bunurile acestuia estimate la peste 9,7 mil. lei”, se relatează în comunicat.

Acum patru luni, la cererea procurorului general, Parlamentul i-a ridicat deputatului imunitatea parlamentară. Inculpatul pledează nevinovat și este cercetat în libertate.

Procuratura precizează că, într-un an și jumătate, a întors la 180 de grade anchetele anterior dosite și mimate în dosarul „Frauda bancară”, perioadă în care procurorii au finalizat și expediat în judecată zeci de dosare și persoane intangibile până nu demult.

„În prezent, procurorii investighează o multitudine de fapte infracționale care au avut loc în intervalul anilor 2010 – 2015 care, la fel, fac obiectul dosarului „furtul miliardului”. Investigațiile vor continua până la etapa la care vor fi trași la răspundere nu doar organizatorii și beneficiarii, ci și cei care au favorizat adoptarea deciziilor ilegale care au permis devalizarea sistemului național bancar”, se relatează în comunicat.


Publicat de:Рустам
Для возможности комментировать пройдите .

Știri rubrici

18+ Portal de divertisment dosug.md - cel mai bun site cu actualizări zilnice. Totul este cel mai proaspăt: recreere și divertisment pe hartă, pe știri și publicații facturi , filme , anunțuri ...), dating, forum, totul pentru nunti, poze, glume, avem umor online zilnic! Actualizarea permanentă a locurilor de recreere și divertisment știri curente, anunțuri, posturi vacante noi. Efectuați o căutare pe hartă locurile de activitate. Îți place să călătorești? cele mai proaspete excursii. Cu noi Există glume pe videoclipul pe care îl puteți viziona online. Noi facem selecții în cazul în care stelele populare de la Hollywood în fotografie sunt relaxante și distracție, scandaluri de stele, celebrități într-un bikini.
Disclaimer: Toate drepturile de publicitate audio, video, grafice și materialele de text aparțin proprietarilor lor.
© 2011–2024
Top
Așteptați redirecționarea
Așteptați redirecționarea
Mesajul
Продолжая использовать наш сайт, вы даете согласие на обработку файлов cookie, которые обеспечивают правильную работу сайта. Благодаря им мы улучшаем сайт, обслуживание и товары.
Подтверждаю Подробнее