Guvernul a aprobat o singură Metodologie la efectuarea controalelor de stat în domeniul muncii și securității la locul de muncă
Cabinetul de miniștri a aprobat revizuirea cadrului normativ secundar care reglementează metodologia de analiză a riscurilor la efectuarea controlului în domeniul raporturilor de muncă, precum și cel al securității și sănătății în muncă de către Inspectoratul de Stat al Muncii.
Menționăm că anul trecut, funcția de control în domeniul siguranței ocupaționale a fost retrasă de la 10 organe de control sectoriale (ANSA; APCSP, ANSP; IPM, ANTA, AAC, AN, ANRE, ANRCETI, AST), fiind atribuită exclusiv în competența Inspectoratului de Stat al Muncii.
Astfel, proiectul respectiv prevede aprobarea unei singure metodologii de aplicare la efectuarea de către Inspectorat a controalelor de stat în domeniul raporturilor de muncă, securității și sănătății în muncă, cu stabilirea criteriilor de risc și a regulilor de analiză a acestora. De asemenea, vor fi excluse prevederile referitoare la atribuțiile de control în domeniul securității și sănătății în muncă din Metodologiile privind controlul de stat în domeniul respectiv care erau aplicate anterior de către organele de control sectoriale.
Modificările cadrului normativ vor duce la consolidarea analizei criteriilor de risc ca sursă primordială pentru efectuarea controalelor de stat în domeniul muncii, securității și sănătății în muncă și la promovarea unui cadru normativ unitar privind analiza criteriilor de risc.