Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Suediei, Katarina Fried
Premierul Natalia Gavrilița s-a întâlnit astăzi cuAmbasadoarea Suediei, Katarina Fried. Cu această ocazie, Prim-ministrul a mulțumit pentru contribuția Suediei în consolidarea capacității sistemului național de sănătate, în special, în perioada pandemică.
Principalele subiecte discutate în cadrul întrevederii au vizat lupta împotriva corupției și consolidarea bunei guvernări, protecția mediului, combaterea schimbărilor climatice și promovarea egalității de gen.
„Suedia este unul din cei mai apropiați parteneri ai Republicii Moldova în procesul de integrare europeană. Suntem recunoscători pentru asistența acordată în implementarea reformelor prevăzute de Acordul de asociere și contăm în continuare pe susținerea Suediei”, a declarat Premierul.
Natalia Gavrilița a mulțumit pentru sprijinul Ambasadei Suediei la Chișinău în realizarea studiului privind impactul social și de mediu pe teritoriul Republicii Moldova în urma funcționării complexului hidroenergetic nistrean. „Acest document va ajuta guvernul să aibă o poziție motivată cu privire la impactul actual și viitor al complexului asupra mediului și accesului populației la apa râului Nistru”, a spus prim-ministrul.
Părțile au discutat și despre aspecte legate de reglementarea diferendului transnistrean în contextul deținerii de către Suedia a Președinției OSCE până la sfârșitul anului curent.