Moldova IT Park va activa după reguli mai eficiente și simplificate
Modalitatea de organizare și funcționare a Administrației parcului „Moldova IT Park” a fost ajustată în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului. Astfel, rezidenții actuali vor accesa mai ușor resursele parcului, iar pentru potențialii rezidenți va fi simplificată procedura de aderare. În acest sens, pentru a evita erorile și a economisi timp, a fost stabilită o cerere-tip privind înregistrarea în calitate de rezident al Parcului și setul minim de documente care trebuie anexat la cerere.
În același timp, pentru a evita interpretările, au fost stabilite cazurile în care Administrația parcului poate iniția rezilierea contractului de desfășurare a activității în cadrul Parcului IT. La fel, a fost simplificată procedura de desfășurare a adunării rezidenților Parcului și a fost digitalizată circulația documentelor între rezidenți și Administrația Parcului prin poșta electronică, cu utilizarea semnăturii avansate calificate. Anterior, documentele erau prezentate doar pe suport de hârtie.
În urma aprobării ajustărilor, administrația Parcului IT va avea posibilitatea să acceseze direct asistență tehnică și financiară de la instituții internaționale și donatori pentru proiectele de dezvoltare.
Anterior, proiectul a fost supus consultărilor publice repetate în perioada 20.08 – 01.09.2021.
„Moldova IT Park” este o platformă creată de Guvern pentru stimularea investițiilor și dezvoltarea afacerilor IT, cercetare, dezvoltare și inovare digitală. În prezent, în Parcul IT sunt înregistrate peste 850 de companii rezidente, cu peste 13.6 mii de angajați și un venit prognozat pentru anul curent de peste 5,4 miliarde lei. Pe parcursul anului 2020, rezidenții „Moldova IT Park” au contribuit cu peste 540 mil. lei la Bugetul Public Național, din impozit unic și alte taxe.