O nouă stație de epurare a fost inaugurată la Cantemir, cu sprijinul Uniunii Europene
În orașul Cantemir a fost inaugurată astăzi o nouă stație de epurare a apelor uzate și un sistem de canalizare, ce vor deservi cca 5500 de locuitori. Stația de tratare a fost construită cu suportul financiar al UE și Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, în conformitate cu ultimele standarde și va putea fi extinsă în localitățile vecine.
La ceremonia de inaugurare au participat premierul Natalia Gavrilița, Ambasadorii Uniunii Europene și Austriei la Chișinău, reprezentanți ai Agenției Austriece pentru Dezvoltare și oficiali locali.
Inaugurarea stației va contribui la consolidarea infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare în raionul Cantemir, având o importanță strategică pentru municipalitate, dar și locuitori. Premierul Gavrilița a exprimat mulțumiri Uniunii Europene și partenerilor de dezvoltare, menționând că acest proiect susține obiectivele strategice ale țării în domeniile aprovizionării durabile cu apă, canalizare și tratarea apelor uzate.
„Reabilitarea infrastructurii este una dintre prioritățile de dezvoltare regională. De condiții mai bune trebuie să beneficieze populația generală, dar și agenții economici, și investitorii. Printre prerogative se regăsește și extinderea sistemelor de aprovizionare cu apă și canalizare. Resursele de apă disponibile constituie un element cheie pentru dezvoltarea economică. Rezolvarea problemelor de apă înseamnă progres în toate sectoarele: economic, social și de mediu”, a spus Natalia Gavrilița.
În cadrul proiectului, a fost construit un nou sistem de canalizare cu o lungime totală de aproximativ 21,2 km și au fost instalate 3 stații moderne de pompare a apelor uzate.
„Contribuția UE este de aproximativ 6 milioane de euro pentru a sprijini tratarea adecvată a apelor reziduale, ceea ce sporește durabilitatea gestionării apei și previne poluarea solului. Acest sprijin se include în strategia de îmbunătățire a infrastructurii în zonele rurale, unde UE a acordat în ultimii ani aproximativ 50 de milioane de euro, în domeniul alimentării cu apă și canalizare, în cel puțin 10 localități, de care au beneficiat aproximativ 250 000 de cetățeni”, a declarat Ambasadorul UE, Janis Mazeiks.
Stația de epurare a fost construită în cadrul proiectului Dezvoltarea Zonelor Rurale din Republica Moldova (DevRAM), implementat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare. Proiectul are un buget estimativ de 8,7 milioane euro, dintre care 6 mil. euro fiind contribuția UE, iar 2,72 mil. euro co-finanțarea Agenției Austriece pentru Cooperare.