Natalia Gavrilița în dialog cu Stella Avallone, Ambasadoarea Austriei la Chișinău
Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Austriei în Republica Moldova, Stella Avallone. Pe agendă s-au regăsit mai multe subiecte ce vizează relațiile moldo-austriece și aprofundarea contactelor bilaterale la toate nivelele.
Oficialii au vorbit despre evoluțiile politice de la Chișinău, situația epidemiologică la nivel regional, despre reforma justiției și a procuraturii, implementarea programului de guvernare, respectarea drepturilor omului, atragerea investițiilor și creșterea nivelului de viață al cetățenilor.
Șefa Executivului și-a exprimat recunoștința pentru prietenia și colaborarea fructuoasă dintre cele două țări, dar mai ales pentru sprijinul oferit de Austria în perioada pandemiei de COVID-19.
„Guvernul este interesat de revitalizarea domeniul bilateral, economic. Considerăm că Republica Moldova are toate șansele să devină un mediu foarte bun pentru investiții și, în acest sens, rolul Guvernului este să asigure eliminarea tuturor impedimentelor pentru investitorii locali și internaționali”, a menționat Gavrilița.
Ambasadoarea Avallone și-a exprimat dorința ca următoarea ședință a Comisiei mixte moldo-austriece pentru relații economice externe bilaterale din 2022 să aibă loc la Chișinău. La fel, oficiala a menționat că suportul oferit de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare este orientat spre îmbunătățirea infrastructurii locale, în special pentru proiecte de renovare a sistemelor de alimentare cu apă și tratare a deșeurilor.