Republica Moldova va iniția negocierile cu Banca Europeană de Investiții privind implementarea proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova”
Republica Moldova va iniția negocierile cu Banca Europeană de Investiții privind implementarea proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova”. Un proiect de hotărâre în acest sens, a fost aprobat, astăzi, în ședința de Guvern.
Obiectivul Proiectului rezidă în inițierea negocierilor asupra proiectului contractului de finanțare privind acordarea Republicii Moldova de către Banca Europeană de Investiții, a unui împrumut în valoare de 30 milioane euro, în scopul implementării proiectului „Eficienţa energetică în Republica Moldova”.
Astfel, Republica Moldova urmează să contracteze un împrumut în valoare de 30 milioane euro din partea BEI, un alt împrumut în valoare de 30 milioane euro din partea BERD, un grant în valoare de 15 milioane euro din partea Platformei de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene (NIP), precum și un grant în valoare de 500 mii euro din partea Fondului fiduciar de asistență tehnică pentru țările Parteneriatului Estic („EPTATF”), cu o durată de implementare a proiectului de 4 ani (2022 – 2025).
Principala categorie de beneficiari ai Proiectului vor fi instituțiile publice, precum spitalele republicane/de interes național, dar și cele de importanță locală/municipală (grădinițe, școli, spitale municipale și raionale).
Proiectul urmează a fi implementat în două etape: 1 – cu accent pe instituțiile publice (spitale), cu un buget aproximativ de 45 milioane euro, cu acoperire egală din partea BERD și BEI și a 2-a etapă – cu accent pe autoritățile administrației publice locale, în limita solicitărilor din partea acestora și a nivelului de îndatorare, cu un buget de cca. 30 milioane euro (care va include toată componenta de grant în vederea sporirii interesului APL pentru Proiect).