Declarația de presă a premierului Natalia Gavriliță după ședința Consiliului de Asociere RM-UE
Împreună cu colegii mei din Guvern am participat astăzi la cea de-a șasea reuniune a Consiliului de Asociere RM-UE.
Am discutat despre progresele înregistrate în punerea în aplicare a Acordului de Asociere. Am reafirmat aspirațiile europene ale Republicii Moldova și determinarea de a ne respecta angajamentele. Nu este doar o declarație, este mandatul politic clar oferit guvernării în urma alegerilor parlamentare anticipate. Asta așteaptă de la noi cetățenii acasă.
Am informat partenerii europeni despre viziunea noastră de reformare a țării – în special în sectorul justiției și anticorupției. Oamenii așteaptă progrese în dosarele de rezonanță ca frauda bancară, iar noi am confirmat voința de a ajuta organele de drept de a duce la bun sfârșit această investigație.
Avem deschiderea partenerilor noștri europeni pe aceste subiecte și le mulțumim pentru sprijinul acordat.
Am discutat și prioritățile noastre în domeniul economic și al cooperării sectoriale. UE rămâne partenerul nostru comercial și investitor principal. Lucrăm intens pentru a exporta mai multe produse moldovenești, pe piața europeană în baza DCFTA, în mod special pentru a obține exportul produselor de origine animalieră.
Am mulțumit partenerilor noștri europeni pentru asistența acordată țării noastre. Suportul direct bugetar și asistența macrofinanciară oferite recent de UE ne ajută să menținem stabilitatea bugetară. Suntem foarte recunoscători pentru acest ajutor la fel ca și pentru tot sprijinul oferit Republicii Moldova în combaterea pandemiei.
Am simțit zilnic solidaritatea europeană, exprimată prin inițiativa Team Europe. Astăzi cînd ne confruntăm cu un nou val de îmbolnăviri această solidaritate rămâne extrem de importantă. Echipamentele medicale oferite de UE și Statele Membre și vaccinurile anti-covid ne ajută să luptăm cu această pandemie și salvează vieți.
Cea mai mare provocare pentru noi, în acest moment, este creșterea prețurilor la gaze naturale și asigurarea livrării gazelor în Moldova, mai ales în sezonul rece. Am discutat și ieri și astăzi această problemă. Chiar ieri, în timpul discuției cu Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene, am primit vești foarte bune pentru țara noastră. Uniunea Europeană ne-a oferit un ajutor nerambursabil de 60 de milioane de euro pentru a ne ajuta în depășirea crizei energetice. E vorba de o sumă adițională la Planul de Recuperare Economică. Acești bani vor fi folosiți pentru a compensa cetățenilor creșterea prețurilor la gaze și pentru a-i ajuta în această perioadă de criză. Tot ieri în cadrul întrevederii cu Comisarul pe energie, Kadri Simson, am lansat un dialog de nivel înalt în domeniul energetic pentru a discuta atât subiecte urgente cât și reformele necesare în acest sector.
Am convenit să lansăm un Dialog de nivel înalt și în domeniul politic și al securității între Moldova și Uniunea Europeană. În cadrul Dialogului, vom discuta subiecte actuale de politică externă și modalități de consolidare a rezilienței împotriva amenințărilor hibride, dezinformării și situațiilor de criză.
Un alt subiect important pe agenda discuțiilor de astăzi a fost și reglementarea conflictului transnistrean. Apreciem poziția UE de sprijinire a suveranității și integrității teritoriale a RM. Vom lucra în continuare cu partenerii europeni pe platformele disponibile precum este dialogul nostru bilateral, dar și formatul 5+2 pentru a avansa pe acest dosar.
Moldova este interesată să joace un rol mai activ în cadrul Parteneriatului Estic. Ne dorim ca Summitul Parteneriatului Estic să fie un eveniment de succes, cu o agendă ambițioasă de cooperare și oportunități de integrare pentru partenerii asociați.
Discuțiile foarte fructuoase pe care le-am avut cu mai mulți comisari europeni ne vor ajută să avansăm pe calea integrării europene și să valorificăm deschiderea manifestată de UE. Aceasta ține atât de domeniile despre care am menționat cât și domenii noi de cooperare – mediul înconjurător, sfera digitală, reducerea tarifelor la roaming – subiecte pe care le-am discutat cu Comisarul Breton, Sinkevicius, Gabriel, Simson, Dombrovskis și Varhelyi.
Îmi doresc ca dialogul constructiv dintre Moldova și UE să continue să progreseze. În acest context, vă invit cordial, domnule Înalt Reprezentant Josep Borrell, să vizitați Republica Moldova cât mai curând posibil, alături de colegii dumneavoastră, Comisarul Varhelyi și alți comisari europeni, pentru a continua și la Chișinău discuțiile pe agenda noastră comună.
Vă mulțumesc.