Premierul Natalia Gavrilița, în vizită la fabrica de lactate din Bălți
În cadrul vizitei de lucru în municipiul Bălți, prim-ministra Natalia Gavrilița a mers la fabrica „Incomlac”, care este cel mare producător de lactate din Republica Moldova. Întreprinderea, cu 930 de angajați, prelucrează peste 45 mii de tone de lapte anual și fabrică peste 100 de tipuri de produse.
Natalia Gavrilița a vizitat secțiile de producere a laptelui și untului și a discutat cu administratorul fabricii despre planurile de viitor a întreprinderii și succesele înregistrate până în prezent. Fabrica este în continuă dezvoltare - o parte din venituri sunt reinvestite în modernizarea halelor de producere. La momentul actual, în procesul de renovare se află secția de producere a înghețatei.
Premierul a încurajat producătorul să-și extindă afacerea, precizând că acțiunile Executivului vor fi orientate și în continuare spre deschiderea unor noi piețe de desfacere. „În cadrul vizitei de săptămâna trecută la Bruxelles, am salutat decizia Comisiei Europene de aplicare a principiului de listare prealabilă a unităților comerciale din sectorul lactatelor al Republicii Moldova în sistemul de certificare sanitară și fitosanitară al UE. Astfel, exportul de produse lactate care corespund cu cerințele europene poate să înceapă de îndată ce va avea loc evaluarea unităților comerciale de către autoritățile europene”, a spus premierul.